2024-04-19 09:17

STUDIU. Persoanele infectate cu varianta Delta au un risc de două ori mai mare de a fi spitalizate

 |  10:29
 STUDIU. Persoanele infectate cu varianta Delta au un risc de două ori mai mare de a fi spitalizate

Persoanele infectate cu varianta Delta prezintă un risc de două ori mai mare de a fi spitalizate din cauza Covid-19 decât cele infectate cu varianta Alpha, potrivit unui studiu britanic publicat sâmbătă, informează News.ro.

"Analiza noastră arată că dacă nu am avea vaccinarea, o epidemie cauzată de varianta Delta ar pune o povară mai mare asupra sistemului de sănătate decât dacă ar fi cauzată de varianta Alpha”, a subliniat Anne Presanis, coautor al studiului .

Varianta Delta, identificată pentru prima dată în India, este cu aproximativ 40% până la 60% mai transmisibilă decât varianta Alpha, care apăruse în Marea Britanie la sfârşitul anului 2020. Dar sunt disponibile încă puţine informaţii cu privire la severitatea acesteia, chiar dacă datele preliminare din Scoţia şi Singapore au sugerat deja un risc crescut de spitalizare şi forme severe de Covid cu această variantă, relatează AFP

Autorii studiului, publicat în revista „The Lancet Infectious Diseases”, au analizat date din peste 43.000 de cazuri Covid înregistrate în Anglia în perioada 29 martie - 23 mai, când varianta Delta a început să se răspândească.

Proporţia cazurilor legate de varianta Alpha (confirmată prin secvenţiere) a fost în medie de 80% pe întreaga perioadă (99,8% în prima săptămână, scăzând la 34,8% în ultima), în timp ce 20% s-au datorat variantei Delta. Trei sferturi dintre ei (74%) nu au fost vaccinaţi şi un sfert (24%) au primit o singură doză, persoanele complet vaccinate reprezentând doar 1,8% din infecţii.

Pacienţii afectaţi de varianta Delta au fost în special mai tineri, cu o vârstă medie de 29 de ani, faţă de 31 de ani pentru varianta Alpha.

Având în vedere proporţia redusă de persoane vaccinate în populaţia studiată, "rezultatele acestui studiu ne arată mai ales că există riscul internării în spital pentru cei care nu sunt vaccinaţi sau parţial vaccinaţi”, subliniază Anne Presanis, statistician la Universitatea Cambridge.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE