2020-09-28 00:33

Studiu. Legătura dintre infectările cu COVID-19 și restaurantele

 |  22:08
Studiu. Legătura dintre infectările cu COVID-19 și restaurantele

Experţii americani de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor au ajuns la concluzia că pacienţii COVID-19 care înainte de a se îmbolnăvi au luat masa la restaurant sunt de aproape două ori mai numeroşi decât cei testaţi negativ la noul coronavirus.

Un studiu realizat, recent, de Centrul American pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), dar şi alte astfel de cercetări realizate de infecţionişti redeschid discuţia gradului de siguranţă sanitară pe care îl oferă clienţilor restaurantele, cafenelele şi barurile, în contextul pandemiei de COVID-19. Ultimele teste au fost realizate la 11 instituţii medicale diferite din 10 state americane: California, Colorado, Maryland, Massachusetts, Minnesota, Carolina de Nord, Ohio, Tennessee, Utah şi Washington, scrie Adevarul.  

Studiul a fost realizat pe 314 adulţi care au fost testaţi pentru COVID-19 în iulie, pentru că prezentau simptome, iar 154 de teste au ieşit pozitive şi 160 negative. Cercetătorii i-au întrebat dacă au purtat mască, ce activităţi au avut, dacă au luat masa la restaurant, dacă au ieşit la bar sau au mers la sala de sport.   71% dintre adulţii confirmaţi cu COVID-19 şi 74% dintre cei testaţi negativ au spus că poartă mască facială în public. Nu s-au identificat diferenţe notabile între cei pozitivi versus negativi nici în privinţa comportamentului la cumpărături, la birou, la sala de fitness, salon, transport public sau biserică.   În schimb, datele recoltate au arătat că adulţii depistaţi pozitivi au declarat într-o mai mare măsură decât cei negativi că au luat masa la restaurant cu două săptămâni înainte de a începe să se simtă rău.

Astfel, de două ori mai mulţi, adulţii depistaţi pozitiv la noul coronavirus decât cei care au ieşit negativ la test au mers la restaurante cu cel mult 14 zile înainte de a avea simptome, scrie CNN.  

„Pe lângă faptul că au luat masa la un restaurant, pacienţii pozitivi au mai declarat că merg la un bar sau la o cafenea. Măştile nu pot fi purtate în mod eficient în timp ce mănâncă şi beau, în timp ce cumpărăturile şi numeroase alte activităţi în interior nu împiedică utilizarea măştilor“, au comunicat cercetătorii.  

În fine, 42% dintre adulţii care au ieşit pozitivi au spus că au avut contact apropiat cu cel puţin o persoană confirmată cu COVID-19, spre deosebire de 14% dintre cei testaţi negativ, iar cele mai multe astfel de contacte, 51%, au fost cu membri ai familiei. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-15

In legatura cu acest articol...

Ministrul Sănătății, ÎNGRIJORAT privind evoluția COVID în luna septembrie

Marea Britanie testează un nou TRATAMENT anti-COVID

În ce condiții se vor desfășura DEMONSTRAȚIILE. Anunțul lui Raed Arafat

COVID-19 în Indonezia: PEDEPSE inedite pentru cei care nu poartă mască




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar