2024-04-25 16:41

STUDIU: ce efect au vaccinurile anti-COVID asupra fertilității masculine

 |  20:54
STUDIU: ce efect au vaccinurile anti-COVID asupra fertilității masculine

Bărbații care ezită să se vaccineze împotriva COVID din cauza temerilor că le-ar putea fi afectată fertilitatea au acum oportunitatea să-și clarifice opțiunile.

Un studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane, JAMA, arată că numărul de spermatozoizi și calitatea spermei în cazul bărbaților tineri și sănătoși nu sunt afectate după rapelul cu vaccinurile produse de Pfizer și Moderna, relatează CNN.

"Avem acum dovada care ar trebui să vă garanteze că este extrem de redus riscul ca imunizarea să vă afecteze negativ numărul de spermatozoizi", declară dr. David Cohen, co-director al Institutului pentru Reproducere Umană din Chicago.

Dr. Cohen nu a fost implicat în studiul publicat de JAMA, însă a colaborat la un efort de cercetare sistematic, conform căruia noul coronavirus nu se transmite pe cale sexuală.

Studiul a comparat mostrele prelevate înainte de prima doză și după rapel

Allan Pacey, profesor de andrologie la Universitatea britanică Sheffield, spune, la rândul său, că "acestea sunt date liniștitoare ce arată că în urma celor două doze de vaccin bazate pe tehnologia ARN mesager calitatea spermei nu este afectată semnificativ".

Nici Pacey nu a fost implicat în studiul recent publicat.

În cadrul studiului au fost folosite mostre de spermă de la 45 de bărbați cu vârste între 25 și 31 de ani, monitorizați în prealabil să nu prezinte probleme de fertilitate.

Mostrele au fost prelevate înainte de prima doză de vaccin și, respectiv, la 70 de zile după a doua doză, citeaza antena3.ro.

Comparația mostrelor recoltate în cele două etape a vizat volumul, concentrația, mobilitatea și numărul total de spermatozoizi.

Calitatea spermei nu s-a schimbat la bărbații care au primit vaccinul bazat pe ARN mesager

"Nu am găsit nicio modificare în parametrii caracteristici ai spermei prelevate de la bărbați tineri și sănătoși, care au primit ambele doze de vaccin bazat pe ARN mesager", a precizat dr. Ranjith Ramasamy, autor al studiului și director pentru medicină reproducătoare masculină în cadrul University of Miami Health System.

Cercetarea dr. Ramasamy nu a vizat vaccinurile Johnson & Johnson și AstraZeneca.

Însă dr. Ramasamy spune că mecanismul de funcționare a acestor două vaccinuri este similar, în pofida materialului genetic diferit.

"Nu credem că ar trebui să avem alte rezultate cu celelalte vaccinuri", a estimat el.

Specialiștii spun că aceste date, generate pe baza unui lot restrâns de participanți, trebuie confirmate de studii mai ample, care să includă bărbați de vârste diferite.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE