2024-04-25 17:01

Reacție adversă severă după RAPEL la un bărbat din Capitală. Cu ce VACCIN s-a imunizat

 |  18:21
Reacție adversă severă după RAPEL la un bărbat din Capitală. Cu ce VACCIN s-a imunizat

CNCAV anunță o reacţie adversă severă aflată în investigare care s-a înregistrat după rapelul cu vaccinul Pfizer, la un bărbat din Capitală cu multiple boli cronice, care făcea dializă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat, referitor la reacţia adversă severă post-vaccinală în investigare manifestată de un pacient în urma administrării celei de-a doua doze de vaccin împotriva COVID-19, informaţie comunicată şi în bilanţul zilnic privind persoanele vaccinate, că Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) au efectuat verificări în cazul unei persoane care a prezentat un eveniment advers sever, după administrarea dozei de rapel cu vaccinul Pfizer/BioNTech.

"Potrivit datelor puse la dispoziţie de DSPMB, este vorba despre un pacient în vârstă de 64 de ani, cu multiple boli cronice, aflat în procedură de dializă cronică, căruia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer (Comirnaty), la data de 26 ianuarie a.c., iar doza a II-a, în ziua de 16 februarie a.c., la un centru de vaccinare deschis în proximitatea cabinetului în care făcea dializă", arată CNCAV.

După rapel, pacientul a fost supravegheat conform procedurilor timp de 15 minute, perioadă în care starea sa de sănătate a fost bună. Ulterior, acesta s-a deplasat într-un corp alăturat al clădirii centrului de vaccinare pentru efectuarea şedinţei de hemodializă. Înainte de începerea procedurii, pacientul prezenta o stare generală bună, cu uşoară dispnee şi tensiune arterială crescută, simptomatologie asociată cu afecţiunile preexistente.

"S-a decis începerea procedurii de hemodializă, însă în timpul acesteia, starea generală a pacientului s-a agravat. Echipa medicală a intervenit imediat, l-a stabilizat şi a solicitat transportul de urgenţă a pacientului la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti. În prezent, starea de sănătate a pacientului este stabilă, conform informaţiilor transmise, fiind atent monitorizat de cadrele medicale de specialitate din Secţia Anestezie - Terapie Intensivă (ATI). Pe baza informaţiilor puse la dispoziţie până în prezent, se concluzionează că deteriorarea stării pacientului este cauzată de progresia bolilor cronice de fond dezechilibrate anterior vaccinării. Astfel, asocierea cu vaccinarea reprezintă un eveniment coincident", transmite Grupul de comunicare al CNCAV.

Potrivit CNCAV, 29.865 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 19.934 au primit serul Pfizer, 144 pe cel de la Moderna şi 9.787 pe cel produs de AstraZeneca. Dintre persoanele vaccinate cu Pfizer, 6.419 au primit prima doză, iar 13.515 pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 181 de reacţii adverse, din care 35 la vaccinul Pfizer, 57 la cel Moderna şi 89  la AstraZeneca. CNCAV a menţionat că a fost înregistrată o reacţie adversă post vaccinare de tip anafilactic, iar alte 12 reacţii adverse sunt în curs de investigare.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-22

In legatura cu acest articol...

Șoc anafilactic post-vaccinare la o femeie din Olt. Nu era cunoscută cu istoric de reacții alergice




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE