2024-04-26 01:49

OMS propune compensații pentru cei afectați de reacții adverse la vaccin

 |  20:53
OMS propune compensații pentru cei afectați de reacții adverse la vaccin

OMS anunţă un program de acordare de compensaţii persoanelor care au suferit reacţii adverse grave la vaccinuri.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni un program prin care o persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 - din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii - şi care a suferit efecte adverse grave, să poată fi astfel compensată, relatează EFE.

Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici, potrivit Agerpres.

Toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele proprii de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea. Totuşi, toate aceste medicamente, inclusiv vaccinurile care au fost aprobate ca uz general, pot provoca în cazuri rare efecte adverse grave, a anunţat OMS într-un comunicat.

Peste 190 de ţări participă la COVAX. Dintre acestea, 92 de ţări cu venituri mici au fost selectate să primească vaccinuri finanţate de platformă.

Programul de acordare de compensaţii anunţat luni se aplică doar acestor ţări, a anunţat OMS. “Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională”, a precizat OMS.

Obiectivul este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile “rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022”.

În acest fel, persoanele afectate nu vor fi nevoite să recurgă la tribunale şi să iniţieze procese ce pot fi lungi şi costisitoare.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE