2024-04-18 17:27

Nelu Tătaru anunță și un val cinci al pandemiei: Din păcate nu s-a terminat

 |  09:49
Nelu Tătaru anunță și un val cinci al pandemiei: Din păcate nu s-a terminat

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că România se va confrunta și cu valul 5 al pendemiei pentru că oamenii refuză să se vaccineze.

„Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepție încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni.

A fost un 2020 spre sfârșit în care toată lumea întreba „da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?”, liste de așteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele „nu treceți peste rând!”, vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat.

S-a terminat fiindcă, din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenți pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenți să spunem că pandemia nu s-a terminat. Cel puțin patru valuri există, eu repetam acest lucru încă din anul 2020. Cred că, la un moment dat, și autoritățile au intrat în același joc al populației, că s-a terminat.

Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru.

Urmează un alt val până vom fi toți imunizați, măcar 70%. Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală.

Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare.

Vă asigur că dacă noi toți nu conștientizăm ACUM, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci.

Cred că ar trebui să înțelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină SAU vom trece un val patru cu foarte multe victime și îl vom aștepta pe cel de-al cincilea.” a postat Nelu Tătaru pe pagina sa de socializare


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE