2020-11-29 15:48

Ministrul Sănătății ne AVERTIZEAZĂ: ”Suntem într-o fază a dinților de fierăstrău”

 |  19:52
Ministrul Sănătății ne AVERTIZEAZĂ: ”Suntem într-o fază a dinților de fierăstrău”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că România nu a trecut încă de pragul critic al pandemiei de Covid-19. Ministrul consideră că ”suntem într-o fază” așa-numită a ”dinților de fierăstrău” - făcând aluzie la diagrama cazurilor de Covid-19 cu vârfuri și căderi.

”Haideți să terminăm prima luptă pe care o avem cu virusul. Încă suntem pe o pantă de urcare a acelei curbe, chiar dacă nu mai este așa accentuată. Suntem într-o fază să spunem de dinți de fierăstrău.” - a spus Tătaru.

Întrebat dacă, după 15 mai, când nu va mai fi stare de urgență, românii ar trebui să se ”relaxeze”, ministrul Sănătății a atras atenția că în România sunt 6 județe la această oră care prezintă un risc de transmitere a noului coronavirus.

”Suntem încă, în acest moment, pe o pantă ascendentă. Aș prefera să nu vorbim neapărat de o dată a relaxării sau de o relaxare propriu zisă. (...) Avem încă 6 județe care rămân cu un potențial de transmitere” - a declarat ministrul la Pro TV.

De altfel, cea mai mare grijă a autorităților, în prezent, este reprezentată de potențialul de creștere a numprului de azuri de infectare în preajma zilelor libere de 1 Mai.

”Spuneam acum o săptămână, vom vedea un efect la 7-10 zile după sărbătorile pascale. Suntem încă în decursul acestor 7-10 zile. Mai avem încă 3 zile în care să putem evalua această creștere a numărului de cazuri sau descreștere de la o zi la alta, cât și a numărului de decese. Dacă nu ar fi zilele libere de 1 Mai, aș putea zice că după aceste 10 zile putem să ne așteptăm la o perioadă de scădere a numărului de cazuri, să fi atins vârful și să ne gândim în 2 săptămâni, după evaluarea scăderii numărului de cazuri dacă există posibilitatea și în ce măsură, a fiecărei localități în parte, a fiecărei regiuni, a unei relaxări.” - a mai spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a mai subliniat și că, de acum înainte, trebuie să ne învățăm să trăim cu aceste reguli de igienă personală, precum și cu aceste măsuri de precauție, în care sunt incluse regulile de distanțare socială.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-04-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE