2024-04-25 13:33

ITALIA începe producția vaccinului rusesc SPUTNIK V, în premieră în UE

 |  18:25
ITALIA începe producția vaccinului rusesc SPUTNIK V, în premieră în UE

Vaccinul rusesc Sputnik V urmează să fe produs în Italia - începând din iulie -, o premieră în Uniunea Europeană (UE), care nu l-a autorizat încă, declară Camera de Comerţ italiano-rusă pentru AFP.

”Vaccinul va fi produs începând din iulie 2021 în instalaţia (întreprinderii farmaceutice italiano-elveţiene) Adienne, în Lombardia, la Caponago, în apropiere de Monza”, în nordul Italiei, declară un comsilier de presă al Camerei de Comerţ, Stefano Maggi, într-un interviu telefonic.

”Zece milioane de doze urmează să fie produse începând de la 1 iulie şi până la 1 ianuarie 2022”, declară el, subliniind că este vorba despre ”primul acord la nivel european în vederea producerii pe teritoriul UE a vaccinului Sputnik” V.

Vaccinul rusesc Sputnik V nu este încă autorizat în Uniunea Europeană, însă a trecut săptămâna trecută de o etapă-cheie în vederea unei desfăşurări în UE, prin lansarea examinării sale de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) cu sediul la Amsterdam.

În urma acestui anunţ, autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze vaccinuri unui număr de 50 de milioane de europeni, începând din iunie.

Fondul suveran rus - propietarul vaccinului -, care argumentează că vaccinul său este validat în 46 de ţări, a reproşat din nou, marţi, EMA că a ”amânat luni de zile” procesul validării Sputnik V.

Rusia denunţă de asemenea în mod violent declaraţii ale unei membre a Consiliului de Administraţie al EMA, care a comparat autorizarea de urgenţă a vaccinului rusesc Sputnik V de către unele ţări europene cu ”ruleta rusă”.

Critice faţă de o validare pe care o consideră prea lentă, mai multe state membre UE s-au orientat către vaccinuri neaprobate încă. Ungaria a început să administreze vaccinul rusesc Sputnik V populaţiei ungare luna trecută, iar Cehia şi Slovacia au dat comandă în Rusia.

”Dacă vaccinul nu este autorizat în Europa până la 1 iulie 2021, dozele produse vor fi cumpărate de către Fondul suveran rus şi distribuite în ţările în care vaccinul Sputnik V este deja autorizat”, declară,  pentru AFP, Stefano Maggi.

Primit mai întâi cu scepticism în Occident, primul vaccin rusesc împotriva covid-19 i-a convins între timp pe experţi, după publicarea unor rezultate în revista de specialitate The Lancet, potrivit cărora vaccinul rusesc are o eficienţă de 91,6% împotriva formelor simptomatice ale covid-19, citeaza stiripesurse.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE