2024-04-20 10:09

Inima, grav AFECTATĂ după vindecarea de COVID. Care sunt problemele

 |  15:53
Inima, grav AFECTATĂ după vindecarea de COVID. Care sunt problemele

Un studiu din Germania a arătat că din o sută de pacienţi vindecaţi de COVID, peste trei sferturi au rămas cu probleme cardiace, inclusiv tineri fără alte boli.

În alte ţări au fost tineri fără boli cronice a căror inimă a fost mai grav afectată de virusul SARS-CoV-2. În Germania, din o sută de pacienţi vindecaţi de COVID investigaţi în cadrul unui studiu, 78 aveau probleme cardiace. 6 din 10 au făcut miocardită, o inflamaţie a muşchiului inimii. transmite TVR.

În lume, foarte mulţi oameni care nici nu au fost internaţi suferă încă după luni întregi de la vindecare. Se simt obosiți, respiră greu și au dureri musculare şi de cap.

La Timişoara, la spitalul "Victor Babeş", din peste o mie de pacienţi externaţi, 3-4 la sută au sechele de la COVID. Cei mai mulţi au făcut fibroză la plămâni, care duce la insuficienţă respiratorie. Medicii timişoreni au fost primii din ţară care au început reabilitarea respiratorie.

Medicii spun că unii dintre tinerii internaţi cu COVID au avut glicemia la valori şi de opt ori mai mari decât normalul. Şi ar putea face diabet zaharat, în timp. La alţii, au constatat microcheaguri de sânge care afectează organele, inclusiv creierul. Unii dintre ei au avut şi tulburări de ritm cardiac.

În România, aproape 90 de mii de pacienţi depistaţi cu COVID au fost declaraţi oficial vindecaţi. Nu se ştie câţi au rămas cu sechele.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-21

In legatura cu acest articol...

Alin Firfirică: “Pandemia m-a tras cu trei metri în spate!”

Coronavirus: Cel mai negru scenariu prinde contur: Carantina va reveni în România. Avertismentul specialiștilor

Coronavirus: Crește din nou procentul îmbolnăvirilor. Câți români s-au infectat în ultimele 24 de ore

Coronavirus: Focar de COVID-19 în Poliția Română. Câte cazuri au fost descoperite într-un Inspectorat județean

Coronavirus: Vaccinul rusesc anti-COVID are efecte adverse îngrijorătoare. Ce au pățit voluntarii care au testat vaccinul




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE