2024-04-20 12:07

Începe imunizarea cu doza a treia de vaccin anti-COVID. Vezi cine va fi prima persoană vaccinată

 |  09:34
 Începe imunizarea cu doza a treia de vaccin anti-COVID. Vezi cine va fi prima persoană vaccinată

Marţi începe și în România imunizarea populaţiei cu cea de a treia doză de vaccin anti-COVID.

Momentul va fi marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", unde cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin, informează Agerpres.

Prima persoană vaccinată va fi managerul unităţii spitaliceşti, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase.

De asemenea, va fi prezent preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, se va afla la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", unde va primi a treia doză de vaccin anti-COVID.

Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de a treia doză începând de marţi.

Vaccinarea cu cea de a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE