2024-04-25 09:29

IDEE SALVATOARE a medicilor de la Colentina pentru pacienții cu COVID-19

 |  23:54
IDEE SALVATOARE a medicilor de la Colentina pentru pacienții cu COVID-19

O echipa de medici romani de la Spitalul Colentina a realizat un studiu care ar putea revolutia tratamentele pentru pacientii cu COVID-19. Astfel, acestia au descoperit ca formarea trombozelor la unii dintre pacienții infectați cu SARS Cov 2 a fost determinată de un nivel scăzut de proteină S.

Prima concluzie a studiului, unic în lume ca abordare, este că nivelul proteinei S influențează severitatea bolii Covid 19, vorbind așadar despe o relație cauză-efect.

Studiul a atras atenția și cercetătorilor internaționali, dar și Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care a anunțat că dorește să susțină dezvoltarea acestui studiu, care le-ar oferi specialiștilor români șansa de a avea o contribuţie importantă la cunoașterea noului coronavirus.

” Medicina este unul dintre domeniile de interes ale Senatului Științific, datorită inovației și dinamicii din acest domeniu, care vizează sănătatea și calitatea vieții. Acest studiu ne-a atras atenția și ne-am propus să sprijinim continuarea lui, deoarece ar putea fi o contribuție importantă a specialiştilor români la cunoașterea noului coronavirus. Am semnat deja un acord de parteneriat cu coordonatorul acestui studiu și urmează să fie demarată următoarea etapă de dezvoltare”, a declarat Lăcărmioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Rezultatele finale ale studiului ar putea impune noi protocoale de tratament anticoagulant la pacientii Covid-19.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE