2020-12-04 01:11

FOCAR de Covid-19 la o CREȘĂ

 |  16:49
FOCAR de Covid-19 la o CREȘĂ

Un nou focar de COVID-19 depistat, de data aceasta la o creşă din municipiul Piatra-Neamț. Șase angajate au fost confirmate pozitiv. Este vorba de două asistente medicale şi patru îngrijitoare, scrie Agerpres.

Două cazuri sunt cu forma medie a bolii, trei cazuri au forma uşoară, iar un caz este asimptomatic.

Ancheta epidemiologică a început pe 14 iulie după ce o angajată a creşei s-a prezentat la consultaţie, la medicul de familie, cu simptomatologie respiratorie specifică COVID-19.

Cadrul medical a anunţat DSP Neamţ, iar în urma anchetei epidemiologice au fost depistate cinci angajate simptomatice.

În urma recoltării probelor la tot personalul a fost depistată o altă angajată care era asimptomatică, iar pentru celelalte trei angajate, rezultatele au fost negative.

Rezultatele probelor pentru cei 15 copii care frecventau creşa încă nu au sosit.

DSP Neamţ a decis închiderea activităţii creşei, iar părinţii copiilor au primit recomandarea de a-i izola la domiciliu până la venirea rezultatelor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-07-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE