2024-04-25 07:18

CREȘTE puternic numărul cazurilor de coronavirus. Tot mai mulți copii sunt internați în spitale

 |  13:36
CREȘTE puternic numărul cazurilor de coronavirus. Tot mai mulți copii sunt internați în spitale

Încă 1.242 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România. Totodată, a crescut numărul copiilor care se îmbolnăvesc, 95 fiind internați în spitale, doi dintre ei în terapie intensivă.

Până astăzi, în România au fost confirmate 1.106.008 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.058.587 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.242 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.689 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.09.2021 (10:00) – 05.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (5 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 11 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani. 9 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.061. Dintre acestea, 372 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 95 sunt minori, 93 fiind internați în secții și 2 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.172.646 de teste RT-PCR și 2.525.896 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.683 de teste RT-PCR (3.356 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.327 la cerere) și 19.221 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 10.760 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.783 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.755 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 862 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4 septembrie, 694 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 186.200 lei. De asemenea, sâmbătă a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE