2024-04-26 02:14

Coronavirus: 8.292 de cazuri noi. Numărul pacienților internați în stare gravă ajunge la 1.468

 |  13:22
Coronavirus: 8.292 de cazuri noi. Numărul pacienților internați în stare gravă ajunge la 1.468

Grupul de Comunicare Strategică a raportat luni (4 octombrie) 8.292 de noi cazuri Covid, dintre care 169 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost raportate 133 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la1.274.119, dintre care 37.677 au decedat, iar 1.130.791 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.343 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.691.276 de teste RT-PCR și 3.389.259 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.690 de teste RT-PCR (6.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.312 la cerere) și 21.314 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 79.778 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.327 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.581 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 189 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.987 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 octombrie, 1.630 sancțiuni contravenționale, în valoare de 261.750 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE