2024-04-24 10:44

Coronavirus: 1.551 de cazuri noi din doar 9.119 teste. Câți români sunt internați în stare gravă la ATI?

 |  13:32
Coronavirus: 1.551 de cazuri noi din doar 9.119 teste. Câți români sunt internați în stare gravă la ATI?

Grupul de Comunicare Strategică a raportat luni (25 ianuarie) 1.551 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 65 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 712.561 , dintre care 17.841 au decedat și 654.875 s-au vindecat. Au fost reconfirmate pozitiv, în urma retestării, un număr de 413 persoane.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.018. Dintre acestea, 1.017 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.306.711  teste RT-PCR și 81.125 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.921 teste RT-PCR (4.311 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.610 la cerere) și 3.198 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 44.260 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.807  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.498 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 153 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.565 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 ianuarie, 6.348 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.474.240 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE