2024-04-20 14:34

Coronavirus: 11.073 de cazuri identificate în ultimele 24 de ore

 |  13:18
Coronavirus: 11.073 de cazuri identificate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (2 noiembrie) 11.073 de noi cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 586 decese, la care se adaugă cinci produse anterior, dar raportate astăzi. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.666.097, dintre care 48.073 au decedat, iar 1.429.157 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.395 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.338.957 de teste RT-PCR și 4.514.957 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.560 de teste RT-PCR (12.191 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.369 la cerere) și 49.671 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 152.580 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.598 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.188 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.023 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 690 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 noiembrie, 3.498 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 750.690 lei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE