2024-04-19 03:21

Alte 2.419 cazuri noi de Covid. Aproape 500 de infectări în București

 |  13:08
Alte 2.419 cazuri noi de Covid. Aproape 500 de infectări în București

GCS a anunțat alte 2.419 cazuri noi de COVID-19 și 52 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore. Numărul de persoane internate la ATI crește ușor, la 968. Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti - 477. Cinci judeţe au peste 100 de cazuri noi: Timiş - 235, Cluj - 169, Maramureş - 123, Ilfov - 121, Braşov - 118.

”Până astăzi, 21 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 779.695 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 724.333 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.419 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este aproape de 4 în Timiş, singurul judeţ situat în ”zona roşie” din punct de vedere al numărului de infectări.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 628 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 19.847 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 20.02.2021 (10:00) – 21.02.2021 (10:00) au fost raportate 52 de decese (23 bărbaţi şi 29 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj,  Maramureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.182. Dintre acestea, 968 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.874.883 de teste RT-PCR şi 249.466 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.962 de teste RT-PCR (7.063 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.899 la cerere) şi 3.683 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.251 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.317 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.346 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 136 de persoane.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE