2024-04-24 08:48

Alexandru Rafila avertizează: O să asistăm la o creștere accelerată a numărului de cazuri. Campania de vaccinare a fost un eșec

 |  10:15
Alexandru Rafila avertizează: O să asistăm la o creștere accelerată a numărului de cazuri. Campania de vaccinare a fost un eșec

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și parlamentar PSD, a precizat că ar trebui să ne așteptăm la o accelerare a număruluid e cazuri Covid-19. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Dosar de politician, cu Silviu Mănăstire, de la B1TV.

„Virusul nu se transmite dacă stăm destul de departe unul față de celălalt, ceea ce nu e cazul. În perioada următoare o să asistăm la o creștere accelerată a numărul de cazuri. Am avut o politică de accelerare a transmiterii acestei infecții. Așteptăm a doua jumătate a lunii septembrie. Florin Cîțu, Dan Barna, doamna Mihăilă ar trebui să își asume această politică de accelerare a transmiterii. Dânșii au luat decizii care vor accelera transmiterea infecției iar consecințele sociale și economice cred că trebuie asumate și să își dea demisia de exemplu.

Nu au făcut nimic ca să oprească transmiterea. Campania de vaccinare suntem cu toții de acord că a fost un eșec, practic tot mai puține persoane se vaccinează, cu toate că există o situație legată de călătoriile internaționale. Cu toate că lumea s-a orientat dacă ne uităm la litoralul românesc sau bulgăresc. 7.500 de persoane la manifestații publice fără mască, niciun fel de reglementare pentru folosirea plajelor”, a precizat Alexandru Rafila, la B1TV.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE