2023-02-04 10:02

17 Septembrie – Ziua Mondiala a Siguranței Pacientului

 |  10:00
17 Septembrie – Ziua Mondiala a Siguranței Pacientului

Ziua mondială pentru siguranţa pacientului este marcată la 17 septembrie. Aceasta a fost instituită de cea de-a 72-a Adunare Mondială a Sănătăţii în mai 2019, cu scopul de a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat, în octombrie 2004, programul WHO Patient Safety privind siguranţa pacientului, ca răspuns la o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii din 2002, care solicita Organizaţiei şi statelor membre să acorde atenţie maximă acestei probleme. Programul şi-a propus să coordoneze, să difuzeze şi să accelereze îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în întreaga lume.

În ultimul său raport, OMS menţiona că evenimentele adverse asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Anual, se înregistrează circa 134 milioane de prejudicii evitabile aduse pacienţilor în cursul asistenţei medicale oferite în cadrul spitalelor şi sunt afectaţi 4 din 10 pacienţi trataţi în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatorii, determinând circa 2,6 milioane de decese. Toate aceste evenimente nedorite cresc costurile serviciilor de sănătate cu peste 15%, potrivit https://anmcs.gov.ro/.

În 2020, Guvernul României s-a alăturat instituţiilor naţionale şi internaţionale care doresc să evidenţieze importanţa siguranţei pacientului şi a solidarităţii, implicării şi acţiunii în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale, astfel că Palatul Victoria a fost iluminat în portocaliu, culoare aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept simbol al evenimentelor prin care se marchează această zi.

În 2021, tema stabilită de către OMS pentru marcarea acestei zile a fost "Îngrijiri medicale sigure pentru mame şi nou-născuţi!". În România, OMS a derulat o campanie sub sloganul "Să cunoaştem, să prevenim, să protejăm - pentru siguranţa îngrijirii sănătăţii mamei şi nou-născutului!", având ca scop informarea femeilor despre siguranţa îngrijirilor mamei şi nou-născutului şi promovarea de intervenţii preventive destinate reducerii riscurilor evitabile asociate sarcinii şi îngrijirii nou-născutului. De asemenea, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a lansat, pe 17 septembrie, un set de recomandări privind evenimentele adverse asociate îngrijirilor de sănătate acordate mamei şi nou-născutului.

În 2022, Ziua mondială pentru siguranţa pacientului are ca temă "Siguranţa medicamentelor" pentru a sublinia faptul că practicile de medicamente nesigure şi erorile de medicaţie sunt o cauză principală a vătămărilor evitabile în îngrijirea sănătăţii din întreaga lume. Medicamentele provoacă uneori vătămări grave dacă sunt depozitate, prescrise, eliberate, administrate incorect sau dacă sunt insuficient monitorizate.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE