2024-04-16 09:20

Victor Ponta dă o nouă lovitură social-democraților: Un senator și-a dat demisia din PSD și s-a înscris în Pro România

 |  17:18
Victor Ponta dă o nouă lovitură social-democraților: Un senator și-a dat demisia din PSD și s-a înscris în Pro România

Senatorul Florin Cârciumaru a anunţat, vineri, că se înscrie în Pro România. Florin Cârciumaru a fost 16 ani primar al municipiului Târgu Jiu și a condus și organizația județeană PSD Gorj.

„Ţin să mulţumesc domnului Victor Ponta, cât şi domnului preşedinte Alin Văcaru cât şi domnului preşedinte Marius Borcan pentru invitaţia şi insistenţa dumnealor de-a lungul anilor ca astăzi să fac acest pas, să mă înscriu în partidul Pro România. 

Îmi doresc ca din această poziţie, aşa cum am făcut de-a lungul anilor alături de omul şi primul ministru Victor Ponta multe pentru oraşul Târgu Jiu şi judeţul Gorj, să fac şi de aici încolo alături de dânsul şi de această echipă tânără.

Pentru mine este o mândrie că pot să vin într-un partid tânăr, de centru-stânga, dar mai ales lângă oameni tineri, oameni care efectiv au lucrat, atunci când au făcut primii paşi în politică, lângă mine, dumnealor tineri aspiranţi, eu primar în exerciţiu şi preşedinte pe funcţie al organizaţiei PSD Gorj”, a declarat Cârciumaru, într-o conferinţă de presă, citat de presa locală.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE