2024-04-23 18:05

Vasile Blaga, achitat definitiv Într-un dosar în care era acuzat de fapte de corupție

 |  12:10
Vasile Blaga, achitat definitiv Într-un dosar în care era acuzat de fapte de corupție

Un complet de cinci judecători condus de vicepreședintele ICCJ Iulian Dragomir a rămas, a stabilit, luni, achitarea definitivă a lui Vasile Blaga în legătură cu fapta de trafic de influență legată de primirea unor sponsorizări la PDL, după ce a respins atât apelul acestuia cât și pe cel al anchetatorilor DNA.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul intimat inculpat Blaga Vasile împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina acestuia.

Obligă apelantul intimat inculpat Blaga Vasile la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Blaga Vasile, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2022”

Ultimul termen

După ce a au ascultat pledoaria DNA prin care magistratul Direcției a cerut condamnarea lui Blaga la o pedeapsă orientată spre medium și cu executare după gratii, precum și confiscarea specială a sumei de 700.000 de euro, apărarea lui Blaga a cerut menținerea achitării acestuia și respingerea apelului DNA.

Concret, apărarea lui Blaga a ridiculizat în pledoaria finală depozițiile martorilor acuzării, cel mai mare accent fiind pus pe mărturia lui fostului primar al municipiului Neamț, Gheorghe Ștefan.

„Nu avem de ce sa îl condamnam pe Blaga pentru comportamentul infracțional al lui Gheorghe Ștefan, care venea la partid spunând: uite eu am adus mai mulți bani și sponsorizări încercând sa antreneze și alte persoane în malaxor propriului trafic de influență”, a explicat unul dintre avocații fostului secretar general al PDL.

Monolog pentru instanță

Fostul demnitar a explicat judecătorilor că ar fi nevinovat și motivele pentru care el nu ar fi intrat niciodată în „jocul judiciar„ alături de cel care l-a denunțat.

”Spun de la început ca îmi mențin toate declarațiile. Sunt complet nevinovat și iată ca de șase ani eu nu am lipsit și ducem acest proces pe baza unui rechizitoriu ticluit de această persoana și bazat exclusiv pe declarații mincinoase.

Eu consider că decizia primei instanțe, tot de aici, este una foarte corectă. În viața mea nu am cerut nimănui pentru mine sau partid 700.000 de mii de euro. Nu am cerut vreodată un cent, darămite acea sumă?

Cu atât mai mult nu puteam sa ii cer lui Gheorghe Ștefan.

El a fost mereu împotriva mea. El nu a fost cu mine. Eu nu cunosc pe niciun martor al acuzării. Doar domn Grigoriu a spus ceva că l-aș cunoaște. Atunci el era gras și chel și între timp a slăbit.

Atât ministrul Ariton cât și Emil Boc au recunoscut în declarațiile lor ca ei s-au ocupat de numirea lui Hăhăianu.

Eu nu am habar de ce parchetul nu a mers mai departe? Pentru ca acolo s-a spus ca s-au furat 50 de milioane de lei.

De ce nu se merge mai departe? Asta e alta treaba.

Eu nu am călcat vreodată în Modrogan 22. Pe martori pe video se poate dovedi. Am fost doar cu toată conducerea partidului ca să ii spunem domnului președinte să nu ne prezentam la referendum pentru ca pierdem. Și bine am făcut.

A tot învârti ciorba și a încerca să o reîncălzești nu înseamnă ca ea e și bună”, le-a spus Blaga judecătorilor ICCJ în  ultimul său cuvânt.

Un complet de cinci judecători, al cărui președinte de complet este vicepreședintele ICCJ, Iulian Dragomir, a ascultat luni, pledoariile finale din dosarul de mare corupție al fostului senator și secretar general al PDL privind modalitatea de primire a unor sume de sponsorizare.

La termenul de luni al procesului judecătorii au audiat ultimii martori ai acuzării și au stabilit că pot fi ascultate pledoariile finale.

Astfel, primul care a vorbit în fața magistraților ICCJ a fost procurorul DNA, care a nuanțat carențele primei decizii din acest dosar, a unui complet de trei magistrați de la aceeași instanță, care a stabilit achitarea acestuia pentru fapta de trafic de influență.

„Trebuie o hotărâre de condamnare în cazul lui Blaga. Schema a fost explicată de martorul Ștefan Gheorghe la data respectivă, în faza incipientă a dosarului

Tot el a arătat în primul ciclu procesual că inculpatul Vasile Blaga fost de acord cu schema discutată cu Hăhăianu.

Considerăm ca fiind chiar autorul traficului de influență el a oferit probe substanțiale privind și implicarea lui Vasile Blaga .

El a arătat că după câștigarea alegerilor el a avut o discuție cu Blaga privind nominalizarea unor directori care să fie de acord cu dirijarea unor fonduri și care să răspundă intereselor partidului.

Dincolo de aceste prime declarații ale lui Gheorghe Ștefan  arătăm că același martor a făcut declarații similare arătând ca banii vin de la compania Romsis.

Deci avem probe directe privind implicarea indubitabil a numitului Vasile Blaga.

Nu exista niciun motiv ca aceste prime declarații sa ju fie avute în vedere de instanța.

Considerăm ca aceste declarații sunt cele mai coerente și proaspete în raport de trecerea timpului.

Martorele de azi au arătat ca pentru banii liciți primiți de partid se emiteau acte justificative

Deci e clar în raport de ceea ce spun martorii ca nu s-au primit bani la partid pe filiera Romsis-PDL sumele nu au fost indexate și trecute în acte deci nu s-au primit licit.

Iarăși, de ce era necesara dovedirea în direct martorului care a dat banii că Blaga si partidul primesc acești bani daca totul s-ar fi făcut licit?

Apreciem că e necredibila versiunea lui Gheorghe Ștefan care spune ca Blaga nu ar fi cunoscut despre acestea suma de bani.

Raportat la coroborarea de probe concluzia e ca Blaga a sprijinit intern traficul de influenta al lui Gheorghe Ștefan. Conduita era motivata de interesul de a primi sume de bani ce urmau sa servească intereselor de partid.

Fapta se referă la sume de bani primite si pentru alt, nu dosar pentru sine.

Apreciem că prima instanță a omis sa analizeze temeinic toate aceste mijloace de proba. Ea s-a raportat doar la intervalul 2011-2012 perioada la care acuzarea s-a referit ca doar s-au primit sumele de bani.

Traficul de influență a avut debutul în 2009 și a durat pana în 2012. Astfel trebuia avută în vedere cauza încă de la faza incipientă.

În cuprinsul hotărârii de condamnare a lui Ștefan Gheorghe instanța arata în clar ca perioada anului 2009 e perioada de inițiere a faptelor de trafic. Deci e obligatoriu să fie analizate momentele de debut al faptei de trafic de influență.

Chiar și ascultarea martorilor în fata instanței de apel a indicat clar perioada anului 2009 ca perioada incipientă.

Aplicați o pedeapsă cu închisoare  orientată către medium. Executarea acesteia trebuie să fie efectivă.

Țineți cont de poziția de autoritate politică și de cuantumul folosului necuvenit primit.

Prima instanță a omis sa confiște suma de 700.000 de euro deși instanța a făcut vorbire de faptul ca ea a fost primită de Blaga și că suma are valențe nelegale. Se impune confiscarea specială a acestei sume uriașe de bani”, a conchis procurorul Direcției.

Un complet de cinci judecători de la ICCJ reia, luni, în discuție apelul DNA împotriva deciziei unui complet de trei magistrați de la aceeași instanță de achitare a demnitarului pentru trafic de influență privind favorizarea firmei unui afacerist.

La termenul de luni al procesului instanța va administra probele cerute de procurorii DNA prin care Direcția speră să preschimbe decizia de achitare în una de condamnare a fostului demnitar.

Pentru administrarea probatoriilor în faza apelului judecătorii ICCJ au stabilit două termene, respectiv în 4 și 16 mai. Termenul din 16 mai a fost însă prelungit pentru 23 mai.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE