2022-01-16 23:24

Se întoarce Dragnea în PSD? Răspunsul dat de purtătorul de cuvânt al partidului

 |  16:25
Se întoarce Dragnea în PSD? Răspunsul dat de purtătorul de cuvânt al partidului

Satutul PSD nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al partidului, în contextul în care acesta se află sub liberare condiţionată, a precizat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ştefan Radu Oprea.

„O instanţă s-a pronunţat asupra condamnării domnului Liviu Dragnea şi s-a pronunţat şi astăzi asupra liberării domnului Dragnea. Atunci trebuie să respectăm şi să privim echidistant deopotrivă ambele decizii şi să respectăm decizia de astăzi a instanţei. Cred că rudele, prietenii, cei care i-au rămas apropiaţi, foarte mulţi membri din PSD sunt fericiţi că Liviu Dragnea a ieşit astăzi din închisoare. Din punct de vedere al PSD, partidul e reglementat de un statut care astăzi, în conformitate cu felul în care domnul Dragnea este într-o liberare condiţionată, nu poate fi membru PSD. Aşa spune statutul formaţiunii. Cred că ar trebui întrebat, în primul rând, domnul Dragnea dacă şi-ar dori sau nu. Din ceea ce am văzut în spaţiul public, din ceea ce a apărut din partea celor apropiaţi de domnia sa, nu a reieşit o astfel de situaţie că ar dori să revină în PSD, într-un timp foarte scurt”, a declarat Ştefan Radu Oprea, joi, la Digi 24.

În opinia acestuia, Liviu Dragnea se va ocupa de problemele de sănătate pe care le-a acuzat în închisoare şi dacă va dori să exprime o părere sau să discute, atunci acest lucru ţine doar de voinţa sa. „Ştiu, din ce am văzut, că are probleme mari de sănătate şi cred că dumnealui îşi va vedea de aceste probleme chiar foarte repede. Dacă va dori să discute, va fi opinia domniei sale şi va fi poziţia sa. Dacă nu va dori, cred că are acest drept de a putea alege acum, după ce s-a sfârşit această condamnare cu privire la ceea ce vrea să facă”, a completat Ştefan Radu Oprea.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-15

In legatura cu acest articol...

Liviu DRAGNEA va fi eliberat din închisoare! Decizia este definitivă

Irina Tănase plânge de fericire: “Mă duc să-mi iau bărbatul acasă”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE