2024-04-24 12:12

Raluca Turcan îl atacă pe Orban: A tranzacţionat 3 ministere importante pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

 |  22:00
Raluca Turcan îl atacă pe Orban: A tranzacţionat 3 ministere importante pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, sâmbătă, că tot partidul cunoaşte faptul că liderul partidului, Ludovic Orban, "a tranzacţionat", la negocierile de formare a coaliţiei guvernamentale, trei ministere importante: al Fondurilor Europene, Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Adevărul este cunoscut de tot partidul şi realitatea este că trei ministere importante - Fondurilor Europene, Transporturilor şi Dezvoltării Regionale au fost negociate direct de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Cred că orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare, care, pe fond, a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern. Funcţia de prim-ministru revenea de drept PNL, pentru că a obţinut cel mai mare rezultat în alegeri, în coaliţia de guvernare, iar celelalte trei ministere au fost cedate pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Este o realitate şi e păcat că se propagă astfel de mesaje în campania internă a PNL, în loc să vorbim despre soluţii pentru viitorul PNL, astfel încât reformele asumate să fie duse la bun sfârşit", a afirmat Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, alături de premierul Florin Cîţu.

Ea a fost întrebată de un jurnalist despre o declaraţie a lui Orban făcută sâmbătă, cum că ar fi fost părăsit de ceilalţi membri ai conducerii partidului la negocierile de la formarea coaliţiei guvernamentale în care s-au împărţit ministerele, conform Agerpres.

Ca răspuns la întrebare, Florin Cîțu a declarat: "Nu are cum să fie o declaraţie a domnului Orban, pentru că nu este adevărată. Nici măcar premierul desemnat nu a participat la împărţirea ministerelor. Deci, eu nu cred că a făcut această declaraţie, pentru că ar însemna că ar minţi, deci nu cred că este adevărată declaraţia. Eram acolo cu toţii.Eu nu cred că e o declaraţie făcută, pentru că nu are cum să fie adevărată".

Totodată, el a fost întrebat de presă dacă mai ascultă de liderul PNL, Ludovic Orban.

"Noi ascultăm de programul de guvernare, de programul coaliţiei. Sunt mai multe lucruri de care ascultăm", a răspuns Cîţu.

Liderul PNL şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Botoşani, într-o alocuţiune susţinută în faţa membrilor organizaţiei liberale din judeţ, că a fost părăsit la negocierile pentru formarea coaliţiei şi negocierile pentru formarea Guvernului de către ceilalţi membri ai echipei de negociere votată în partid.

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că nu numără filialele care îl susţin în cursa pentru un nou mandat la şefia partidului, precizând că a luat decizia de a vorbi cu fiecare delegat la Congres. Întrebat ce părere are despre faptul că Raluca Turcan îl susține pe Florin Cîțu la conducerea PNL, el a enumerat toate funcțiile pentru care el a sprijinit-o în timp, pe aceasta.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE