2024-04-19 04:29

Raluca Prună critică amendamentul USR la eliminarea pensiilor speciale: Naivi care visează retroactivitatea legii

 |  09:31
Raluca Prună critică amendamentul USR la eliminarea pensiilor speciale: Naivi care visează retroactivitatea legii

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Cioloş, acuză PSD de prostituţie politică pentru conduita cu privire la pensiile speciale ale parlamentarilor, iar pe parlamentarii USR-PLUS îi numeşte naivi pentru că au introdus un amendament care vizează şi eliminarea pensiilor deja aflate în plată, lucru posibil neconstituţional.

"Vai ce veste minunata: PSD isi aroga meritul ca desfiinteaza azi ceea ce a propus in 2015: pensii speciale pentru parlamentari. Conteaza rezultatul, eliminarea aceste sinecuri nemeritate, dar ne puteam lipsi de circul PSD. Sa invoci dreptatea de la tribuna parlamentului cand de fapt corectezi propria porcarie este PSD in culorile sale pure.

Vestea cu adevarat minunata pentru famiglii politice cu state vechi este ca fondatori si servitori ai PSD, care si-au dat legea in 2015, isi vor lua in continuare pensia speciala, caci desfiintarea de azi poate opera numai pentru viitor. Asta sa explice haiducul Ciolacu inainte sa faca pe marele justitiar. Gura haiducului grăiește însă așa: cică parlamentarii nu pot avea pensii speciale pentru că Guvernul a decis înghețarea pensiilor. Adică las’ ca vine PSD înapoi, dezghețată pensiile care vor creste ca Făt Frumos și da din nou pensii speciale și aleșilor.

Numai asta prostituție politica. Cu concursul unora mai naivi care visează retroactivitatea legii. A suivre la CCR... Soluția echitabila in acest ghem de încurcături e sa se dea o lege ca toată lumea are pensii speciale. Nu glumesc deloc, se poate și e constituțional. Provoc juristii din partide sa spună cum anume", scrie Prună pe Facebook.

Deputații și senatorii au votat, miercuri, pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind inițiat de PSD. UDMR nu a votat. Decizia a fost luată cu voturi 357 „pentru”, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.

Proiectul de desfiinţare a pensiilor speciale a fost depus de PSD, însă a suferit unele modificări în Comisia de statut, inclusiv adăugarea unui amendament care prevede şi eliminarea pensiilor speciale aflate în plată, ceea ce ridică unele dubii referitoare la aplicarea legii în timp şi eliminarea unor drepturi deja câştigate.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE