2024-04-20 02:43

PSD se cere la guvernare. Ciolacu: ”Suntem pregătiți în orice moment să ne asumăm”

 |  17:28
PSD se cere la guvernare. Ciolacu: ”Suntem pregătiți în orice moment să ne asumăm”

Partidul Social Democrat (PSD) este capabil să revină la guvernare în plină criză sanitară și economică, susține președintele formațiunii, Marcel Ciolacu.

Ciolacu a declarat joi într-o conferință de presă la Botoșani că social-democrații dispun de specialiști în domeniul sanitar pentru a putea gestiona actuala criză sanitară, nominalizându-i pe Alexandru Rafila, Adrian Streinu Cercel, Leonard Azamfirei şi Patriciu Achimaş-Cadariu.

„PSD este pregătit în orice moment şi are specialiştii necesari să guverneze la orice oră din zi şi din noapte şi să îşi asume această guvernare. (...) PSD este capabil şi îşi asumă o guvernare în plină criză sanitară şi economică”, a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Totodată, liderul social- democrat a subliniat că actualul Parlament „nu mai reprezintă realitatea”, spunând că dacă mâine ar fi organizate alegeri, structura Legislativului s-ar modifica semnificativ.

„Eu nu vreau să îl dezmint pe preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, care spunea la un moment dat că Parlamentul nu mai reflectă realitatea. Îl anunţ oficial că, după trei luni de când a revenit guvernul său, Parlamentul nu mai reprezintă realitatea. Dacă mergem mâine la vot, vom avea altă structură a Parlamentului. Lucrurile s-au întors foarte repede”, a afirmat Ciolacu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE