2024-04-26 02:05

Premierul Ciucă dă asigurări: ”România va avea suficient GAZ în depozite”

 |  16:36
Premierul Ciucă dă asigurări: ”România va avea suficient GAZ în depozite”

Stocul de gaze naturale, pentru iarna care vine, a fost subiect de îngrijorare pentru unii analiști, însă premierul Nicolae Ciucă ne dă asigurări că România nu va suferi în iarna care vine.

Premierul a susținut, într-un comunicat, că umplerea depozitelor de gaze naturale a început chiar mai devreme de data stabilită cu Comisia Europeană:

”România va avea suficient gaz în depozitele naționale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. În acest moment, depozitele de gaz metan ale țării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că țara noastră a acționat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ținta pentru 1 august este de 46%, iar România a depășit-o încă din prima jumătate a lunii iulie.”

Mai mult decât atât, Nicolae Ciucă susține că gazul extras din România este stocat în cea mai mare parte:

”Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producția internă, trimis în depozitele naționale.

Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puțin 80% pline. Menținând ritmul accelerat, vom reuși să atingem acest procent chiar înainte de termen.”


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE