2024-04-20 15:50

Premierul Cîțu promite schimbarea: ”S-a terminat cu DICTATURA PSD în Oltenia sau Moldova”

 |  18:29
Premierul Cîțu promite schimbarea: ”S-a terminat cu DICTATURA PSD în Oltenia sau Moldova”

Asigurând românii că alegerile și competiția din PNL nu va afecta deloc guvernarea, premierul Florin Cîțu promite schimbări radicale în zonele defavorizate, ținute ”cu premeditare” în subdezvoltare.

În discursul susținut la Mehedinți, primul-ministru a acuzat PSD că a practicat „o politică premeditată” prin care a ținut Oltenia în subdezvoltare.

„A fost o politică premeditată, pentru că doreau ca cei care ar fi dorit să se afirme, într-un fel sau altul, să depindă de pixul unui funcţionar public, care era, bineînţeles, de la PSD. Aceste vremuri au trecut, s-a terminat cu dictatura PSD în Oltenia sau în Moldova. Vor fi alocate resurse importante. În următorii 8 ani în România vor intra aproape 76,2 miliarde de euro, dacă ştim să îi luăm”, a adăugat liberalul.

Florin Cîțu a vrut să îi asigure pe români că guvernarea României nu va fi afectată în niciun fel de competiția internă din PNL, unde el și Ludovic Orban candidează pentru postul de președinte.

„Vreau să îi asigurăm pe români că această competiţie nu va afecta în niciun fel guvernarea României, pentru că noi avem o responsabilitate faţă de români. Am auzit că sunt oameni care şi-ar da viaţa pentru partid. Posibil, dar eu vă spun că rolul nostru este acela nu de a promova doar partidul, noi intrăm în politică pentru români, pentru România. Noi intrăm în politică pentru a-i ajuta pe cetăţenii României şi este foarte important ca noi, împreună, să îi asigurăm, eu îi asigur din poziţia de prim ministru, că această competiţie a noastră nu va afecta în niciun fel guvernarea României. Noi ne vedem de treabă în partid, iar guvernarea va fi lăsată în pace şi merge mai departe. Este foarte importantă imaginea pe care o dă acest partid”, a declarat premierul, sâmbătă, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Mehedinţi.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-11

In legatura cu acest articol...

Ludovic Orban: ”Am devenit sac de BOX pentru colegii mei. Sunt mai obișnuit să fiu atacat de PSD”

Premierul Cîțu nu se grăbește să propună un alt ministru al Finanțelor: ”Vom avea discuții”

Ludovic Orban promite că nu se va RĂZBUNA pe colegii care-l susțin pe Florin Cîțu

Florin Cîțu rămâne FERM privind remanierea: ”Ceea ce spun, aia și fac. Am spus că fac evaluarea”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE