2024-04-20 07:44

Premierul Cîțu ne avertizează: ”Ar trebui să ne obişnuim cu preţuri care CRESC şi scad”

 |  16:37
Premierul Cîțu ne avertizează: ”Ar trebui să ne obişnuim cu preţuri care CRESC şi scad”

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat despre faptul că euro a atins un maxim la cursul BNR şi ce soluţii are Executivul în perioada următoare pentru ca un euro să nu ajungă la 5 lei, că preţurile sunt determinate de piaţă, într-o economie liberală, iar Guvernul a dat o traiectorie clară de reducere a deficitului bugetar.

„Aici lucrurile sunt foarte clare pentru mine. Preţurile sunt determinate de piaţă într-o economie liberă. Îmi place că vorbim de preţuri doar când ele mai cresc puţin, dar nu vorbim de ele atunci când scad. Preţurile vor scădea sau vor creşte, vom vedea în funcţie de ce se întâmplă cu cererea şi oferta. Ceea ce poate să facă acest Guvern şi face foarte bine este să dea o traiectorie clară de reducere a deficitului bugetar şi sustenabilă şi credibilă. Vă spun că este şi sustenabilă şi credibilă deoarece Comisia Europeană, în analiza deficitului excesiv, şi-a asumat aceeaşi traiectorie pe care o are România de reducere a deficitului bugetar. Asta contează atunci când ne uităm pe termen mediu şi lung şi ne uităm la evoluţia altor preţuri. Dar fluctuaţii pe termen scurt, acestea sunt normale într-o economie de piaţă şi ar trebui să ne obişnuim cu preţuri care cresc şi scad, pentru că asta înseamnă economie de piaţă”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului. 

Chestionat dacă să ne aşteptăm la un deficit mai mic la finalul acestui an, premierul a răspuns:

„Dacă o să corectăm, o să corectăm în jos ţinta de deficit, dar haideţi să vedem mai întâi cum arată situaţia pe fiecare minister în parte şi apoi vom veni şi cu ţintele de deficit”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-14

In legatura cu acest articol...

IOHANNIS: România va face o donaţie de 100.000 de doze de vaccin COVID-19 către Vietnam

CAB a anulat amenda primită de președintele Iohannis pentru folosirea termenului “niște penali”

Consiliul Concurenței investighează creșterea prețurilor pe piaţa materialelor de construcţii

Un nou MAXIM istoric pentru Euro. Curs valutar 14 iulie 2021

Protest spontan la uzina Dacia de la Mioveni: Ce revendicări au angajații

Sedință cu scandal la Primăria Sectorului 1: Doi consilieri PSD au sunat la 112




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE