2024-04-19 14:08

PREMIERĂ. Duminică are loc primul referendum pentru demiterea unui primar de comună

 |  10:36
PREMIERĂ. Duminică are loc primul referendum pentru demiterea unui primar de comună

Referendumul iniţiat de USR pentru demiterea primarului comunei Dumbrăviţa, județul Brașov, liberalul Zachiu Popa, se desfăşoară duminică, informează Agerpres.

"Va fi o premieră, acesta fiind primul referendum de acest gen din România. Comuna noastră devine, astfel, un exemplu naţional! Cetăţenii comunei şi-au exercitat dreptul legal, democratic, de a declanşa organizarea unui referendum local. Iar pe 19 iunie îşi vor exercita dreptul de a demite un primar de care nu mai sunt mulţumiţi şi care nu le mai reprezintă interesele", a transmis USR Dumbrăviţa, după ce decizia de organizare a referendumului a rămas definitivă.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), buletinul de vot conţine o singură întrebare - "Sunteţi de acord cu demiterea domnului Popa Zachiu, primarul comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov?" - alegătorii urmând să pună ştampila în interiorul unuia dintre cele două pătrate cuprinzând afirmaţia, respectiv negaţia.

Secţiile de vot vor fi deschise până la ora 23.00, conform autorităţilor locale.

Codul administrativ prevede că referendumul local este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin 30% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială.

USR Dumbrăviţa a depus în noiembrie 2021, la Instituţia Prefectului Braşov, 1.100 de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea din funcţie a primarului liberal Popa Zachiu.

"De prea mult timp, comuna Dumbrăviţa este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creşă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condiţiile din grădiniţe şi şcoli sunt deplorabile. Actualul primar, aflat de 16 ani în vârful administraţiei locale, la al cincilea mandat, a arătat deja de ce este în stare şi cât de mult îi pasă de comună. (...) Avem modele de succes pe care le putem prelua, comune administrate cu competenţă", au susţinut consilierii USR Dumbrăviţa.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE