2021-07-26 23:59

Partidul lui Voiculescu, concentrat de problemele justiţiei

 |  21:01
Partidul lui Voiculescu, concentrat de problemele justiţiei

Parlamentarii Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, vor depune o iniţiativă legislativă de modificare a Legii privind organizarea judiciară (304/2004), prin care să asigure „independenţa totală a procurorilor”. Anunţul a fost făcut, în plenul Camerei Deputaţilor, de conservatorul Mircea Irimie, marţi, săptămâna trecută. În esenţă, deputatul PC a susţinut că procurorii nu trebuie să mai fie subordonaţi ierarhic, pentru că astfel un procuror este la discreţia şefului său direct, mai ales în privinţa distribuirii dosarelor.

Iniţiativa PC este o capcană, pentru că situaţiile în care un procuror a fost acuzat de favorizarea unui infractor nu au fost puţine. Mai mult, s-ar anula posibilitatea redistribuirii dosarului în momentul în care asupra procurorului de caz planează vreo suspiciune. Şeful CSM, Oana Schimdt-Hăineală, a susţinut, în vară, nevoia unei independenţe mai mari a procurorilor, dar s-a referit la eliminarea autorităţii Ministerului Justiţiei şi la procedura de numire a procurorilor.

Monopolizarea dosarelor

Mircea Irimie a explicat, în intervenţia din 10 septembrie: „Conform reglementărilor actuale, prim-procurorul unui Parchet decide modul în care sunt distribuite dosarele spre cercetare procurorilor. Mai mult decât atât, tot şeful Parchetului îi poate lua unui procuror dosarul de care s-a ocupat poate chiar luni întregi, pentru a-l da altui procuror. Teoretic, această reglementare a fost elaborată pentru a preveni monopolizarea dosarelor de urmărire penală de către un procuror, însă fiindcă reglementarea nu este suficient de precisă, s-a transferat, practic, monopolul asupra dosarelor de la procurorul de caz la procurorul care conduce Parchetul”.

Te iei de cine nu trebuie

Reprezentantul PC a invocat situaţia în care „un procuror începe, pe bună dreptate, urmărirea penală împotriva unei anume persoane, iar fiindcă s-a luat de cine nu trebuie, şeful Parchetului poate dispune ca acest dosar să fie mutat la alt procuror, care să dea o soluţie cât mai favorabilă, eventual o scoatere de sub urmărire penală sau uitarea printr-un sertar”.

Mircea Irimie a arătat că PC vrea să prevină situaţia în care „un şef de Parchet ar dori să îşi protejeze apropiaţii prin dirijarea dosarelor de la procurorii serioşi, competenţi şi incoruptibili către alţii obedienţi”. Prin această modificare legislativă, a spus el, „le dăm putere procurorilor curajoşi din sistem, care sesizează situaţii de o infracţionalitate flagrantă. Le oferim garanţia că, indiferent de afinităţile politice sau prietenii prim-procurorului, nimeni nu le poate lua dosarul de care s-au apucat. Nimeni nu va mai putea obstrucţiona înfăptuirea actului de justiţie prin intermediul şefilor de Parchete”.

Cazul Dragnea

Un exemplu care contrazice ideea lansată de PC ar fi situaţia procurorului Gheorghe Bocşan. El a instrumentat, alături de şeful său Lucian Papici, dosarul Referendumul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat că a coordonat presupusa fraudă de la votul privind demiterea preşedintelui din 29 iulie anul trecut. Dacă, iniţial, Bocşan s-a arătat extrem de zelos în instrumentarea dosarului, după plecarea lui Daniel Morar de la DNA, a încentinit ritmul, iar în cele din urmă a susţinut că nu sunt probe concludente şi că intenţionează să închidă dosarul prin decizie de scoatere de sub urmărirea penală, a dezvăluit HotNews. Celălalt procuror, Lucian Papici, nu a fost de acord şi a susţinut că, dimpotrivă, sunt probe solide pentru trimiterea în judecată a lui Dragnea. Bocşan nu a fost schimbat, ci a decis să părăsească ancheta.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2013-09-20

In legatura cu acest articol...

Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au fost chemaţi la DNA

UPDATE. Sentinţa în dosarul ICA al lui Voiculescu a fost amânată pentru 26 septembrie

Geniile lui Dan Voiculescu au dat-o în bară cu Roşia Montană

ŞANTAJ. Camelia Voiculescu, aproape de judecată

Voiculescu află pe 12 septembrie dacă primeşte 12 ani în Dosarul ICA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE