2024-04-20 11:28

N. Dan: Lucrările la rețeaua de termoficare din cartierele Rahova, Ferentari, Sebastian au fost finalizate

 |  13:00
N. Dan: Lucrările la rețeaua de termoficare din cartierele Rahova, Ferentari, Sebastian au fost finalizate

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, finalizarea lucrărilor la tronsonul de 13 kilometri din reţeaua de termoficare care deserveşte cartierele Rahova, Ferentari, Sebastian.

„S-au închis lucrările la acest tronson de 13 kilometri din reţeaua de termoficare, 13 kilometri care deservesc Rahova, Ferentari, Sebastian. Sunt mai mult de 7.000 de apartamente care sunt deservite. În plus de asta, este pe magistrala dintre Progresul şi CET Grozăveşti, ceea ce înseamnă că în condiţiile în care nu funcţionează unul, e important ca dintr-o parte, prin acest segment, să treacă înspre apartamentele care sunt deservite în mod normal de celălalt CET", a precizat Dan la o conferinţă de presă.

El a adăugat că noua conductă are o garanţie de 30 de ani şi o înlocuieşte pe cea care avea o vechime de peste 35 de ani, pe care s-au înregistrat multe avarii în ultimii ani.

"Este o conductă care avea mai mult de 35 de ani vechime şi unde au fost mai multe de 100 de avarii în ultimii ani. Acum avem o garanţie de 30 de ani, este o conductă preizolată şi nu o să mai fie probleme pentru acest cartier, cum n-au fost iarna asta. Din cei 13 kilometri, cam jumătate au fost magistrală şi pe ei s-a lucrat vara. Cealaltă jumătate... au fost aşa numite racorduri, adică conductele mai mici, care sunt din magistrală până în punctele termice şi aici s-a putut lucra şi iarna. S-au pus cam 6 km de aşa-numite provizorate, care sunt conductele provizorii pe care se asigură agentul termic", a explicat edilul.

Potrivit acestuia, lucrările la acest tronson au durat doi ani, exact atât cât a estimat, iar în ultimii doi ani au fost finalizaţi peste 60 de kilometri de conductă principală.

"Ne-am întâlnit aici exact acum doi ani şi v-am spus că o să dureze doi ani (...). Am avut 28 de kilometri în 2021 şi 32 de kilometri în 2022, în 2023 probabil că s-au mai făcut vreo 4 - 5 - 6, cam aşa", a conchis Nicuşor Dan. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE