2024-04-19 19:04

Ludovic Orban își depune candidatura pentru un nou mandat la șefia PNL: Îi îndemn pe colegii mei să decidă liber

 |  10:01
Ludovic Orban își depune candidatura pentru un nou mandat la șefia PNL: Îi îndemn pe colegii mei să decidă liber

Ludovic Orban îşi depune, astăzi, candidatura pentru un nou mandat la şefia PNL. Orban spune că vrea să conducă în continuare partidul, pentru că „simte, ca liberal de 30 de ani, că aceasta este calea prin care poate fi menținut și consolidat PNL ca principală forță politică”.

„După 4 ani de muncă neîntreruptă la președinția Partidului Național Liberal, am conștiința împăcată și sentimentul datoriei împlinite față de cei care mi-au acordat încrederea lor la ultimul Congres. Am fost onorat să-i reprezint pe toți colegii mei în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și să-i conduc spre victorie.

Astăzi, PNL este cel mai puternic partid politic din România, așa cum le-am promis liberalilor în 2017. Chiar dacă atunci nu puțini erau cei relativ sceptici că avem puterea să atingem acest obiectiv, sau că vom ști cum, în acest moment oricine poate trage linie și poate constata unde suntem.

Candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care putem menține și consolida Partidul Național Liberal ca principală forță politică în România. Candidez și pentru că știu că dacă Partidul Național Liberal nu va performa în continuare, acest lucru se va răsfrânge negativ asupra fiecărui român în parte, așa cum s-a întâmplat în 2016. Momentul 2024 va fi unul capital, pentru că rezultatele bune ale Partidului Național Liberal vor influența în bine soarta României, dar o dezamăgire din partea PNL va marca puternic parcursul țării noastre.

Îi îndemn pe colegii mei să analizeze foarte serios candidaturile pentru Congresul din 25 septembrie și să decidă liber, în funcție de propriul discernământ, viitorul partidului. Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda, care reprezintă în mod fundamental un act de încredere, dar și o delegare a puterii către cel care va conduce partidul. Este un vot de conștiință al fiecărui liberal în parte, fapt care reprezintă în esență fibra democratică a Partidului Național Liberal”, a transmis Ludovic Orban.

Și Florin Cîțu își va depunde candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL, mâine. El a obținut ieri din partea colegilor derogarea necesară pentru a îndeplini criteriul vechimii în partid.

Congresul PNL la care va fi ales președintele pentru următorii patru ani va avea loc pe 25 septembrie. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE