2020-11-25 03:48

Florin IORDACHE, fostul ministru al Justiţiei, este noul președinte al Consiliului Legislativ

 |  20:47
Florin IORDACHE, fostul ministru al Justiţiei, este noul președinte al Consiliului Legislativ

Iordache, ministru al Justiţiei în guvernarea PSD, în perioada în care acest partid era condus de Liviu Dragnea, a fost validat, marţi, prin vot, de către Parlament, cu 185 de voturi în favoarea sa.

Alături de Iordache şi-au mai depus candidaturile Augustin Zegrean (41 voturi), fost preşedinte al Curţii Constituţionale, şi Ionuț Mazâlu (2 voturi), actual secretar al Consiliului Legislativ.

Florin Iordache, în prezent deputat, a decis să candideze pentru preşedinţia Consiliului Legislativ, organism care dă aviz de legalitate propunerilor de legi iniţiate de parlamentari şi de Guvern, după ce nu a reuşit să mai "prindă" un mandat parlamentar.

Concret, conform unor surse din PSD, organizația Olt a partidului, condusă de secretarul general Paul Stănescu, nu l-a mai dorit pe Iordache pe liste.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ este acordată, practic, pe viață. 

Preşedintele acestei instituţii este numit prin votul senatorilor şi deputaţilor fără limită de mandat, fără să existe o procedură prin care să poată fi revocat.

 

foto: antena3.ro


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE