Florin Cîţu îşi schimbă opiniile de la o zi la alta, în condiţiile în care nu mai vrea să discute cu PSD despre intrarea lor la guvernare.
„Încă se negociază şi cu PSD şi cu USR. Eu sper să mai avem azi o discuţie, ştiu că domnul Nicolae Ciucă a mai avut azi o discuţie cu PSD şi USR. PNL este în spatele domnului Ciucă. PSD a spus anul acesta de multe ori că ei nu vor la guvernare. Eu nu înţeleg pretextele de a primi minstere. Eu cred că nu vor să negocieze nimic şi încearcă să forţeze nota cu astfel de discuţii. Nu se poate reface USL. Trebuie să fie o discuţie cu cei de la USR, domnul Nicolae Ciucă are mandat să negocieze cu USR”, a afirmat Florin Cîţu.
Pe de altă parte, Nicolae Ciucă este trimis la negocieri cu USR, dar premierul desemnat nu are mandat poate a propune lucruri concrete.
„Poate să ceară flexibilizare când are o discuţie (n.r. - USR). Nu putem avea flexibilizare pe nimic”, a completat Cîţu. În schimb, premierul demis a afirmat că Nicolae Ciucă are mandat de la preşedintele Iohannis: „Domnul Nicolae Ciucă are atributul, mandatul primit de la domnul preşedinte să discute, chiar să negocieze cu USR. Eu zic că momentul prin care trece România astăzi e prea urgent ca să nu avem această discuţie”.
Şeful PNL a cerut discuţii faţă în faţă cu USR, dacă aceştia ar dori cu adevărat să intre la guvernare sau să suţină Guvernul. „Momentul este prea important ca să nu avem o discuţie faţă în faţă”, a completat Cîţu.