"Domnul Berceanu a fost numit politic şi nu l-am demis eu, de fapt, i-a fost retras sprijinul politic atunci când USR a ieşit de la guvernare, aşa cum a fost retras, spre exemplu, dacă ţineţi minte, prefectul Bucureştiului, domnul Berbeceanu. Era de la PNL, dar când a venit noua coaliţie imediat a fost înlocuit cu o persoană de la USR, pentru că acesta a fost algoritmul politic. În acest moment, toţi cei care au fost numiţi politic în coaliţie, în momentul în care li s-a retras sprijinul politic trebuie să fie înlocuiţi. Am văzut discuţiile în spaţiul public şi aici trebuie să facem iarăşi o precizare: nu a fost numit nimeni în locul domnului Berceanu, doar atribuţiile au fost delegate adjunctului domnului Berceanu care era acolo din martie, împreună cu domnul Berceanu, lucrau împreună şi niciodată nu am primit de la domnul Berceanu vreun semnal că adjunctul domniei sale nu ar fi capabil să ducă mai departe sau să facă lucrurile”, a afirmat Florin Cîţu, citat de News.ro.
"La fiecare astfel de situaţie unde am demis pe cineva pentru că i s-a retras sprijinul politic am numit persoana care era adjunct. Era cel mai simplu, cel mai rapid, bineînţeles că vom face o numire, la un moment dat, eu am vorbit cu domnul ministru al Mediului, domnul Tanczos Barna, să se asigure că situaţia în continuare merge mai departe, dar eu vă dau exemplu fiecare minister unde am preluat atribuţiile, sau fiecare agenţie: tot ceea ce avem în programul de guvernare merge mai departe”, a conchis premierul.