2024-04-19 11:55

Florin Cîțu anunță: Vom avea certificate verzi în România

 |  14:00
Florin Cîțu anunță: Vom avea certificate verzi în România

Premierul Florin Cîțu a explicat că vom avea certificate verzi, asta pentru că vor fi impuse prin intermediul unei Directive Europene și România este obligată să respecte condițiile.

„Certificatele verzi se vor aproba. Tot ceea ce înseamnă Directivele Europene, vor fi adoptate, deci va exista un certificat verde. Pe mine mă interesează turismul din România și ceea ce se întâmplă în România.”, a spus Florin Cîțu.

În ceea ce prviește meciurile pe care România le va găzdui în cadrul Euro 2020, premierul a anunțat că pe stadion vor putea intra doar suporterii vaccinați.

Premierul Florin Cîțu a anunțat joi, la Constanța, că la meciurile din cadrul Euro 2020 pe care România le va găzdui va fi permisă prezența spectatorilor vaccinați.

„Aceasta a fost propunerea pe care am primit-o de la UEFA pentru spectatorii care vor fi în stadion să fie doar persoane vaccinate. Aceasta a fost soluție pe care ne-a trimis-o UEFA”, a declarat Florin Cîțu.

Acesta a precizat că este de acord cu propunerea UEFA.

România va găzdui în luna iunie cinci mecirui din cadrul Euro 2020.

Potrivit FRF, programul meciurilor găzduite de Arena Națională este următorul:

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00

Austria – Macedonia de Nord

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00

Ucraina – Macedonia de Nord

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00

Ucraina – Austria

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE