2024-04-25 09:17

De ce NU a fost Florin Cîțu în UCRAINA, alături de Ciucă și Ciolacu

 |  13:42
De ce NU a fost Florin Cîțu în UCRAINA, alături de Ciucă și Ciolacu

”Au fost două vizite planificate separat”, spune Nicolae Ciucă, întrebat de ce din delegația care a mers în Ucraina nu a făcut parte și președintele Senatului, Florin Cîțu.

„Au fost două vizite planificate separat. Este vorba de numărul membrilor care puteau să facă parte din delegație, sigur, condiționați fiind de măsurile de protecție și securitate din Kiev și din localitățile unde am fost”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, întrebat de ce din delegație nu a făcut parte și președintele Senatului, Florin Cîțu.

Nicolae Ciucă susține că a vizitat Kievul la invitația premierului Ucrainei.

„Ea a fost stabilită pe canale diplomatice, prin Ministerul Afacerilor Externe. Primele elemente au fost numite în urmă cu aproximativ două săptămâni”, a explicat Nicolae Ciucă.

Întrebat de ce s-a aflat de vizita lui Florin Cîțu și de a sa nu, Ciucă a invocat nivelul de confidențialitate a acestor vizite.

„Astfel de vizite într-o zonă de război trebuie să se planifice la un nivel de confidențialitate cerut de protocolul pe care țara gazdă îl stabilește. Sunt chestiuni care țin de securitatea atât a celor care merg în vizite, cât și a celor care găzduiesc astfel de vizite și trebuie să înțelegem că este o țară în război. Liderii, atât premierul, cât și președintele, au un program care nu are ca prim obiectiv primirea de vizite. Și atunci, în funcție de disponibilitatea pe care au avut o s-a planificat vizita”, a conchis premierul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-04-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE