2024-04-25 16:50

Dan Barna dezvăluie: ”Președintele Iohannis ne-a cerut să îl SUSȚINEM pe Vlad Voiculescu”

 |  15:52
Dan Barna dezvăluie: ”Președintele Iohannis ne-a cerut să îl SUSȚINEM pe Vlad Voiculescu”

Vicepremierul Dan Barna a declarat că în cadrul întâlnirii de miercuri, de la Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa susţinerii Ministerului Sănătăţii şi a ministrului Vlad Voiculescu, în contextul măsurilor care trebuie adoptate pe fondul pandemiei.

"Pe un subiect sau altul evident că pot să existe puncte de vedere, pentru că din asta se constituie o guvernare de coaliţie. Sunt puncte de vedere, le dezbatem şi luăm întotdeauna decizia pe care o considerăm la momentul respectiv cea mai înţeleaptă. De altfel, în acest context este şi discuţia pe care am avut-o ieri la Cotroceni cu preşedintele, cu premierul Cîţu, cu liderii celorlalte partide din coaliţie, unde şi preşedintele a fost foarte clar: este nevoie de o susţinere pentru Ministerul Sănătăţii, este nevoie de o susţinere şi ne-a cerut să îl susţinem pe Vlad Voiculescu, tocmai pentru că prima linie a temei sociale în momentul acesta în România este această pandemie şi lupta cu COVID. Or, în acest context, e foarte clar că Guvernul şi coaliţia suntem aliniaţi, cu toţii, pe acest mesaj foarte clar: România are nevoie de sprijin şi de înţelegere a cetăţenilor că vaccinul este soluţia necesară, iar până atunci măsurile de distanţare (...) rămân valabile şi necesare", a spus Barna, joi, la Digi 24.

Întrebat cum va răspunde în cazul în care, în urma evaluării, premierul Florin Cîţu va considera că e nevoie de o remaniere a ministrului Sănătăţii, Barna a declarat că la nivelul coaliţiei nu a fost adusă în discuţie o astfel de posibilitate.

"Această temă, din nou, este o temă prezentată doar în presă. Nu s-a discutat niciun moment, nu s-a verbalizat un astfel de scenariu în niciuna din întâlnirile din cadrul coaliţiei sau din cadrul Guvernului", a afirmat Barna.

El a mai precizat că ministrul Sănătăţii a comunicat "foarte consistent" pe temele aflate pe agenda publică, dar şi că "scandalurile" relatate de către presă nu ar exista în realitate.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE