2024-04-19 18:03

Cozmin Gușă, replică dură pentru Alexandru Cumpănașu: „Trebuie dus la un control psihiatric”

 |  12:21
Cozmin Gușă, replică dură pentru Alexandru Cumpănașu: „Trebuie dus la un control psihiatric”

Analistul politic Cozmin Gușă îl atacă extrem de dur pe Alexandru Cumpănașu, președinte al mai multor asociații și unchi al Alexandrei Măceșanu, fetiță care a căzut victimă prădătorului sexual Gheorghe Dincă. După ce în spațiul public au apărut mai multe filmulețe cu Cumpănașu în care acesta le vorbește copiilor despre sex, autoritățile au deschis o anchetă.

"DE LA "GURU BIVOLARU" LA "GURU CUMPĂNAȘU"!

CAZUL ALEX CUMPĂNAȘU: PERICOL EXTREM PENTRU ELEVI ȘI TINERI, MARE VULNERABILITATE PENTRU CEI CE L-AU INVENTAT ȘI SUSȚINUT.

Aseară am participat la emisiunea lui Victor Ciutacu, cu scopul declarat de a analiza derapajele din “era Coronavirus”, plus aberațiile din mediul politic la început de 2021. Emisiunea a luat o turnură halucinantă când în partea a doua Ciutacu a pus pe tapet CAZUL CUMPĂNAȘU, unde cam "toată lumea vorbește, dar nimeni nu se exprimă", ca să folosesc un eufemism. Filmulețele ce te lasă perplex, în care Cumpănașu zăpăcește elevii români, sau îi incită la revoltă contra profesorilor, ori dă adolescentelor mesaje cu substrat sexual, au fost "bătute" de câteva reportaje exclusive unde români din Italia îl acuză pe unchiul Alexandrei din Caracal de treburi groaznice, reporterul RTV fiind pregătit să ofere multe alte dovezi de comportament deviant.

Îl știu pe Cumpănașu de cca 20 de ani, dar n-am mai dorit să comunic cu el în ultimii 3 ani, de când am fost convins nu doar că omul "fură curent", ci și că este pus să facă treburi ciudate și periculoase. Aseară, înainte de intrarea lui în direct pentru ca să-și apere cauza și să-și justifice aberațiile de nejustificat, am explicat pe larg ce zic mai sus, susținând nu doar că omul trebuie blocat și izolat prin mijloace legale, dar chiar AR TREBUI DUS LA UN CONTROL PSIHIATRIC, în urma căruia sunt convins că i s-ar bloca evoluția publică cel puțin pentru o perioadă. N-am glumit deloc și nici n-am dorit să-l jignesc, dar situațiile speciale reclamă măsuri speciale, altfel treburile pot degenera în mod periculos, iar autoritățile statului român trebuie să priceapă că cei aflați în pericol sunt cel puțin câteva sute de mii de tineri fani ai lui Cumpănașu, aproape toți minori (!), ce se ceartă cu profesorii și părinții din cauza noului lor GURU (sutele de filmulețe analizate deja de Poliție zic asta clar!).

Nu mai insist azi asupra treburilor aberante pe care Cumpănașu le-a săvârșit de-a lungul vremii, atenție însă, în urma unor scenarii sau regii unde el a fost doar distribuit, încă de la începutul anilor 2000! Necazul mare al celor ce L-AU MANEVRAT, FINANȚAT, FOLOSIT ȘI PROTEJAT TOTAL este azi că nu știu cum să stopeze scandalul, în condițiile în care Cumpănașu acționează ca o “bombă cu ceas” și în ceea ce-i privește, devenind o mare vulnerabilitate pentru ei, depozitar al multor secrete cu care azi îi va șantaja.

Despre asta se va vorbi mult în următoarele zile, pân-atunci analizați cine și de ce putea să ofere atâta greutate publică acestui TÂNĂR FĂRĂ ȘCOALĂ ȘI CU COMPORTAMENT DEVIANT DOVEDIT. Ca să vă fie mai simplu analizați doar ultimul comunicat al CNMR, organizația pe care o conduce și pe care o definește ca fiind cea mai mare organizație românească (despre mulți din conducerea CNMR mă jenez să discut, sunt oameni serioși care n-ar fi ajuns acolo pe motiv de Cumpănașu, ci doar decât dacă li s-ar fi indicat să participe, de către niște oameni din statul român în care aveau încredere!):

"Consiliul Național al CNMR: Alexandru Cumpănașu - reales Președinte CNMR alături de 30 de Vicepreședinți

În urma Consiliului Național al CNMR desfășurat în perioada 15 Noiembrie - 4 decembrie 2020, au fost stabilite conducerea CNMR pentru următorii 4 ani, obiectivele, Planul de Măsuri pentru Modernizarea României și strategia de dezvoltare instituțională.

Astfel, în această perioadă, peste 500 de delegați ai CNMR din întreaga lume au ales noua conducere, au stabilit o nouă strategie de dezvoltare și organizare și au dezbătut și aprobat noul Plan de Măsuri pentru perioada 2020 - 2024.

Cei peste 500 de delegați l-au reales în calitate de Președinte al CNMR pe domnul Alexandru Cumpănașu, alături de o echipă complexă de Vicepreședinți pe domenii și zone geografice. Personalități ale vieții economice, sociale, culturale și academice reprezentând organizații importante din România fac parte din echipa de conducere a CNMR. CNMR rămâne astfel cea mai mare și importantă organizație din România, reprezentând cetățenii și organizațiile profesionale. Politica CNMR se concentrează pe identificarea și promovarea de soluții la problemele societății românești într-o relație de parteneriat cu statul român, dar și de monitorizare și amendare a derapajelor administrației publice locale sau centrale.

Din echipa de Vicepreședinți CNMR care vor asigura conducerea operativă și expertiza necesară, amintim:

Prof. univ. dr. Ciprian Preda - Vicepreședinte CNMR pentru Educație (învățământ superior și preuniversitar) și Etică Universitară, în prezent Președintele Consiliului Național de Etică. Vicepreședinte CNMR pentru relația cu SUA.

Academician Nicolae Zamfir - șeful secției de fizică din cadrul Academiei Române și Director al IFIN - HH (Laserul de la Măgurele)

General Virgil Bălăceanu - Vicepreședinte pentru Politici de Apărare și Președinte al Asociației Ofițerilor Români în Rezervă

Ambasador Costin Georgescu - Vicepreședinte CNMR pentru Securitate Națională, fost Ambasador al României în Cipru și fost Director al SRI în perioada 1997 - 2000

Sorin Mierlea - Vicepreședinte CNMR pentru protecția consumatorilor și Președintele InfoCons România

Gheorghe Ialomițeanu - Vicepreședinte CNMR pentru politici Economice, Președintele Alianței Profesiilor Liberale din România și prim-vicepreședinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, fost ministru de finanțe

Preotul Vasile Antonie Tămaș, Vicepreședinte al CNMR pentru Apărarea Identității Naționale

Dr. Florian Bichir, istoric și fost membru CNSAS - Vicepreședinte CNMR pentru apărarea valorilor istorice ale României

Av. Artin Sarchizian, Vicepreședinte CNMR pentru Politici Penale, director executiv al Societății Române pentru Drepturile Omului

Eugen Terteleac - Vicepreședinte CNMR pentru Diaspora, Președintele Asociației Românilor din Italia

General Olimpiodor Antonescu - Vicepreședinte CNMR pentru Ordine Publică, Președintele Asociației "Clubul Generalilor" și reprezentant în CNMR al Asociației " Niște Țărani" fondată de maestrul Dinu Săraru

Asociația Elevilor din România - Discipulus

Simona Gabriela Cumpănașu - Secretar General al CNMR, Președintele Asociației Părinților - PATRUM

Prof. univ. dr. Marcel Voia - Vicepreședinte pentru Politici Monetare, profesor de Politici Economice la Universitatea din Orléans

General Constantin Degeratu - Vicepreședinte CNMR pentru Apărare Națională, fost șef al Statului Major General al Armatei Române și fost consilier prezidențial pentru Securitate Națională al Președintelui României

Ion Sandu - Vicepreședinte CNMR pentru Politici de Mediu, Președintele Societății Europene de Meteorologie, fost Președinte al Autorității Naționale de Meteorologie

Raluca Bugnar - Vicepreședinte CNMR pentru Infrastructura de Transport

Mihai Grigore - Vicepreședinte CNMR pentru Absorbția Fondurilor Europene, fost Secretar de Stat în cadrul MFE

Ambasador Ion Anghel - Vicepreședinte CNMR pentru Politica Externă, Președintele Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România

General Anghel Andreescu - Vicepreședinte CNMR pentru Ordine Publică, fost Secretar de Stat pentru Oridine Publică în cadrul MAI și membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, fost șef SPP și IGPR

David Burcovschi - Vicepreședinte pentru IT&C al CNMR

Horia Soroiu - Vicepreședinte CNMR pentru Combaterea Traficului de Droguri și Traficului de Ființe Umane

Av. Aurel Moldovan, Vicepreședinte CNMR pentru Combaterea Crimei Organizate

Prof. univ. Virgil Păunescu, Vicepreședinte CNMR pentru Sănătate, fost Consilier Prezidențial pentru Sănătate și Director al Institutului OncoGen Timișoara

Bogdan Marin - Vicepresedinte CNMR pentru Politicile privind Adopțiile

Dan Cepeha - șef Departament "Politici pentru Strategii de Dezvoltare"

Ion Ivan - Vicepreședinte CNMR pentru Politici de Înzestrare a Armatei Române, Președintele Federației Sindicatelor din apărare “Unirea”:

Sindicatul “Libertatea” U.M.B.;

Sindicatul Liber Arsenal Reșița;

Sindicatul Liber Independent Electromecanica Ploiești;

Sindicatul Liber Șantierul Naval Mangalia;

Sindicatul Liber al Salariaților din Uzina Mecanică Sadu;

Sindicatul Liber Pirochim Victoria;

Sindicatul Liber Uzina Mecanică Plopeni;

Sindicatul din UM 01394 Bucov.

Gheorghe Turda - Vicepreședinte CNMR pentru Tradiții Naționale

Liviu Beșleagă - Vicepreședinte CNMR pentru promovare online

Corneliu Cherbis - Vicepreședinte CNMR pentru relația cu statul Israel

Doamna Bianca Gavriliță - medic, Vicepreședinte CNMR pentru Relația cu Țările Arabe

Domnul Marius Pantea - Vicepreședinte CNMR pentru dezvoltarea sectorului IMM

Doamna Cristina Crucianu - Șef de cabinet al Președintelui CNMR

Laurențiu Bogatu - Consilier Președinte CNMR pentru resurse minerale

Consiliul Național al CNMR a aprobat înființarea mai multor filiale naționale județene coordonate direct de către secretarul general CNMR, după cum urmează:

Municipiu București - președinte Daniela Ciobanu

București, sector 6 - Florentina Bălescu

București, sector 5 - Iulian Stoicea

Sibiu - președinte Radu Ardelean

Argeș - Oana Soroiu

Constanța - Laurențiu Costache

Galați - Maria Fudulache

Spania - președinte Mariana Baba

Spania, Palma de Mallorca - Raluca Zamfirescu

Spania, Asturias- Gijon - Sandu Elena

Oradea - Claudiu Sandra

Italia - Valentina Coldea

Prahova - Claudia Marcu

Grecia - Marița Cantaragiu

Neamț - Alexandrina Măriuța

Alba Iulia - Linda Lukacs

Italia, Roma - Mitroi Constanta

Consiliul Național a mai aprobat și înființarea organizației de elevi și a organizației de studenți ale CNMR, astfel încât drepturile acestora să fie corect apărate alături de Asociația Elevilor - Discipulus și Asociația Părinților - Patrum. (...)", scrie Gușă pe Facebook.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE