2024-04-24 13:27

Cîțu: “Am convins o Românie să fiu prim-ministru, cred că este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL”

 |  16:26
Cîțu: “Am convins o Românie să fiu prim-ministru, cred că este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL”

Premierul Florin Cîţu se laudă că a convins întreaga Românie să fie premier şi pe partenerii de coaliţie să îl susţină pentru această funcţie, astfel că este mai simplu să îşi convingă colegii de partid să îl sprijine pentru funcţia de preşedinte al PNL.

„Am discutat şi partea politică. Vă daţi seamă, cred că am convins o Românie să fiu prim-ministru, să fiu susţinut de coaliţie, cred că este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL. Tot am venit aici să fiu aproape de ei, pentru că am venit să le prezint puţin despre PNRR, despre fonduri europene, despre buget, surse de finanţare”, a declarat Florin Cîţu la Alba Iulia, citat de News.ro.

„Toată lumea în PNL, dar şi la nivel naţional trebuie să ştie că sunt trei surse mari de finanţare. Avem această oportunitate acum de a investi aceşti bani în următorii ani şi trebuie să ştie colegii mei că aceste resurse sunt la dispoziţie. Trebuie să avem doar proiecte bune în perioada următoare. Din partea Guvernului vom face tot ce trebuie să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat până acum, să mai avem întârzieri la licitaţii sau banii să fie cheltuiţi şi apoi să fie declaraţi de Comisia Europeană neeligibili. Sau să ne încurcăm în birocraţie, ori a noastră, ori cea de la Bruxelles. Din partea cealaltă vrem să vină proiecte care să dezvolte România”, a completat premierul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE