2021-06-20 04:14

CIOLOȘ, despre eliminarea pensiilor speciale: „Începem cu cele ale parlamentarilor și primarilor. Până până la Paşte, vor fi abrogate!”

 |  12:17
CIOLOȘ, despre eliminarea pensiilor speciale: „Începem cu cele ale parlamentarilor și primarilor. Până până la Paşte, vor fi abrogate!”

Co-preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că pensiile speciale ale parlamentarilor şi cele ale primarilor vor fi primele care vor dispărea, un proiect de lege în acest sens urmând să fie depus în Parlament. De asemenea, Cioloş a declarat că în România, pensiile ar trebui să fie proporţionale cu contribuţia.

”Începem cu pensiile parlamentarilor şi primarilor, care sunt cel mai uşor de eliminat. În Parlament suntem în curs de a construi majoritatea necesară. Punem aceste proiecte pe ordinea de zi şi cred că într-o perioadă scurtă, în câteva săptămâni cred că pot să ajungă aceste proiecte pe ordinea de zi şi pensiile speciale vor dispărea la parlamentari şi primari. Apoi urmează să vedem celelalte, unde trebuie să ne uităm mai atent ca să nu fim în situaţia de a face doar populisme cum au făcut alţii înaintea noastră, când s-au lăudat că dispar pensiile, dar ne-am trezit la Curtea Constituţională cu tot felul de contestaţii”, a declarat Dacian Cioloş, duminică,  la Prima TV, potrivit News.ro.

Întrebat ce părere au colegii de alianţă de la PNL despre acest proiect, Cioloş a arătat că este un obiectiv politic asumat de USR PLUS.

”Nu mai contează ce s-a întâmplat în trecut, atunci noi eram în opoziţie, acum suntem în majoritate. USR PLUS are asta ca obiectiv politic încă de la înfiinţare, pentru că e clar, nu poţi să contruieşti pe mucegai şi pe putreziciune. Despre asta este vorba acolo. Noi ne-am angajat că o să facem şi o să facem. Vom pune pe ordinea de zi aceste proiecte şi acolo se vor tranşa lucrurile şi vom vedea cine cu adevărat este pentru eliminarea pensiilor speciale. Acolo, la vot, se va vedea. Văd că apar eroi acum, inclusiv PSD. Vedeţi vreo ipocrizie mai mare în ţara asta decât PSD, care a introdus pensiile speciale, care s-a bătut pentru ele şi acum vin şi cer eliminarea. Foarte bine, o să le punem pe ordinea de zi, noi chiar o să le punem. Cred că oamenii puţin sunt interesaţi cine, cum le-a depus, cu ce amendament, în ce comisii trebuie să treacă. E important să ajungă pe ordinea de zi şi acolo, la vot, foarte bine. Dacă PSD va fi de acord să voteze pentru eliminarea pensiilor speciale, foarte bine”, a declarat Cioloş.

Întrebat, de asemenea, care este părerea celor de la UDMR, Cioloş a explicat că nu este de acord cu propunerea de a pune toate categoriile de pensii speciale ”la pachet” pentru a nu se greşi.

”Vom vedea la vot, acolo fiecare e în faţa alegătorilor, aici nu mai contează ce înţelegeri, ce discuţii am avut. Acolo, la vot se va vedea cine îşi doreşte eliminarea pensiilor speciale şi cine nu. Să le punem pe toate la pachet va însemna să mai aşteptăm jumătate de an, până când trecem în analiză toate pensiile, pe diferitele categorii, pentru că pensiile astea care merg dincolo de contributivitate, că le zice speciale, unele au fost pensii de serviciu înainte, toate astea au nevoie de o analiză să ne asigurăm că tot ce decidem este şi fezabil şi că nu poate fi atacat. Dar pentru pensiile de parlamentari şi primari nu ar trebui să existe nicio ezitare pentru că nu se justifică cu nimic aceste pensii pentru că nu au nimic de-a face cu contributivitatea”, a mai declarat Cioloş.

Liderul USR PLUS a precizat că totul trebuie făcut etapizat.

”E prima etapă, pentru că rămân şi celelalte. Am avut o discuţie cu UDMR, am înţeles argumentul că trebuie să scăpăm de pensiile speciale, dar trebuie făcut etapă cu etapă. Noi nu mai putem acum aştepta. Dacă punem acum un proiect de lege prin care eliminăm toate pensiile speciale ne trezim cu o bucăţică a celor care au acum astfel de pensii, atacă la CCR tot proiectul şi pică tot proiectul pentru că ei pot să găsească un argument pe care noi nu l-am analizat suficient. Asta numesc eu populism. Pe parlamentari şi pe primari nu există niciun argument juridic sau nimic atacabil pe o astfel de decizie de a elimina aceste pensii”, a declarat Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş a adăugat că personal crede că până la Paşte se vor abroga pensiile speciale.

”Da, eu cred că se vor abroga. Eu nu sunt in Parlament, nu ţine de mine, dar decizia noastră politică asta este. Nu văd de ce nu ar fi pe ordinea de zi aceste proiecte”, a precizat Cioloş.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE