2024-04-20 01:10

Ciolacu, mesaj dur pentru președintele Iohannis: ”Nu are rost să mergem la o MASCARADĂ”

 |  22:59
Ciolacu, mesaj dur pentru președintele Iohannis: ”Nu are rost să mergem la o MASCARADĂ”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi seară, că, dacă invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis la consultări, la Cotroceni, va fi una formală, le va recomanda colegilor săi ca PSD să nu se prezinte. În cazul în care această invitaţie nu va fi formală, PSD va merge cu un program de guvernare pentru susţinerea unui guvern de specialişti.

”Haideţi să vedem forma de invitaţie a preşedintelui. Dacă este una formală, ca şi data trecută, eu o să le recomand colegilor mei să nu mergem la Cotroceni. Nu are rost să mergem la o mascaradă în care să ni se spună cât de gravă e situaţia. PSD a mâncat această pâine. Am venit şi ne-am asumat când l-am votat pe domnul Orban. Am văzut ce a urmat şi în ce dezastru am ajuns”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, marţi seara.

Întrebat dacă îi pare rău că a susţinut Guvernul Orban, Ciolacu a declarat că nu, dar îi pare rău de dezastrul din zona de sănătate.

”Nu îmi pare rău, dar îmi pare rău de dezastrul mai ales din zona de sănătate, gestionat de domnul Orban. Nu am crezut că pot fi oameni atât de mici, atât de falşi care nu au nicio empatie, cinici. Aceşti oameni sunt cinici. Nu sunt medicamente în spitale pentru Covid, acum fac contracte. Nu eşti pregătit, ei au stat într-o gâlceavă şi într-un congres”, a mai afirmat Ciolacu.

Preşedintele PSD a mai precizat că, dacă invitaţia la Cotroceni nu va fi una formală, ci va fi ”pe bune”, atunci PSD va prezenta un program de guvernare pentru susţinerea unui guvern de specialişti.

În acest program se regăsesc propuneri privind plafonarea preţului la energie, compensarea facturilor plătite, subvenţionarea gigacaloriei, aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, creşterea alocaţiilor pentru copii, creşterea pensiilor, un plan în domeniul sănătăţii, dar şi detalii despre PNRR şi alocarea de fonduri la nivel local.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-05

In legatura cu acest articol...

USR, îndemn pentru președintele Iohannis: ”Să nu mai tragă de timp!”

ULTIMA ORĂ: DECIZIA lui Klaus Iohannis după căderea Guvernului Cîțu

Dan Barna: ”Avem o propunere de PREMIER, este Dacian Cioloș”

Surpriză pe scena politică: Zeci de parlamentari PNL îl propun PREMIER pe Ludovic Orban

Primul PAS făcut de președintele Iohannis după căderea Guvernului Cîțu




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE