2024-04-20 00:05

Ce soluții vede Crin Antonescu pentru rezolvarea CRIZEI guvernamentale

 |  22:04
Ce soluții vede Crin Antonescu pentru rezolvarea CRIZEI guvernamentale

Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, respinge categoric ideea că s-ar putea reface Uniunea Social-Liberală (USL), colaborarea dintre PNL și PSD din perioada 2011-2014. Fostul lider PNL face trimitere la perioada guvernării PDL-PSD din 2008-2009.

„E o falsă discuție și fac apel la puțină memorie. Nu poate fi vorba de niciun USL. USL a fost o alianță electorală, prezentată ca atare electoratului, oamenii au votat în cunoștință de cauză. Ca atare niciun fel de asemănare.

Nu se poate reface acea alianță acum. Putem vorbi cel mult de o comparație cu 2008, când, după o campanie furibundă, partidul domnului Băsescu a făcut o alianță cu PSD”, a afirmat Crin Antonescu la Digi 24, conform Stiripesurse.

Antonescu este de părere că varianta Nicolae Ciucă - premier este una bună, însă o colaborare PNL-USR este puțin probabilă.

„Este o variantă bună, se bucură de un prestigiu de care cineva care își asumă guvernarea țării ar avea nevoie. Ceea ce este de făcut în următoarele ore este ca acestui om să i se dea mai multă libertate de negociere. Personal cred că varianta alianței cu USR este înfundată. Niciodată nu am simțit atâta ostilitate între două partide câtă există de fapt între PNL și USR astăzi. Nimeni nu poate da un singur element care să dovedească că USR e un partid de dreapta”, a mai precizat fostul președinte PNL.

„Cu PSD evident este reținerea unui partid, PNL, care în ultimii 6-7 ani s-a autodefinit pe scena politică drept principalul oponent al PSD. Rămâne de văzut dacă soluția unui guvern de scurtă durată PNL-PSD-UDMR este soluția pragmatică, cu care se poate trece prin criză”, a mai afirmat Crin Antonescu, adăugând că varianta unui guvern de tehnocrați nu este o soluție.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-27

In legatura cu acest articol...

IMAGINILE ZILEI: Președintele Iohannis și prima doamnă, la piramidele din Egipt

Ludovic Orban dezvăluie negocierile SECRETE pentru un nou Guvern: ”Ciucă și Cîțu sunt la cerșit de voturi de la PSD!”

Nicolae Ciucă, mesaj pentru partide: ”Îmi voi juca şansa până la capăt!”

Florin Cîțu s-a RĂZGÂNDIT. Cheamă USR la discuții pentru a intra la guvernare




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE