2022-01-16 23:22

Avocatul Poporului se revoltă:” Am fost HĂRȚUITĂ la propriu. Se strigă după mine pe stradă”

 |  22:34
Avocatul Poporului se revoltă:” Am fost HĂRȚUITĂ la propriu. Se strigă după mine pe stradă”

Comisiile juridice din Parlament au discutat aportul de Activitate al Avocatului Poporului, Renate Weber. AUR și PSD s-au retras de la discuții. Avocatul Poporului, Renate Weber, a vorbit despre ce s-a întâmplat de fapt și care e miza înlocuirii sale.

„Funcția asta nu are atâta putere. Când le explicam celor din comisie , dădeau din ochi. Funcția este o funcție de mediere. Mi-am asumat și niște riscuri să fiu o persoană neplăcută oamenilor care nu au înțeles. Eu am foarte mulți medici care mă susțin. Am fost hărțuita la propriu. Se strigă după mine pe stradă. Toată retorica pe care ați auzit-o de la politicieni a fost preluată”, a spus Renate Weber în cadrul emisiunii Marius Tucă Show.

Renate Weber: „În legătură cu pensiile speciale, le-am explicat că în ceea ce mă privește pe mine nu pot să am pensie specială pentru că nu am contribuit. Am plătit la casa de pensii a avocaților. Dar, chiar dacă ar fi vorba de așa ceva, de fiecare dată când apar drepturile, le apar și pe ale”

Marius Tucă: Ce lăsați după un mandat?

„Sper să las această dorință pe care am văzut-o la mulți colegi, de a se implica, de a rezolva lucrurile mult mai repede. Am schimbat un pic mentalitatea și pandemia a încercat să ne dea înapoi. Am spus: hai pe teren , să facem mai multe anchete. Forța argumentelor este mult mai mare decât ce pui în scris pe o foaie . Am rezolvat cazuri pe loc. Sper să rămân. Numărul de dosare câștigate este foarte mare. 12 sesizări în 2019 , 14 în 2020 și ce m-a bucurat este că cele care au fost admise au fost votate în unanimitate”, a răspuns Renate Weber.

Comisiile juridice reunite au respins, marți, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2019 și 2020. Este primul pas spre demiterea lui Renate Weber, urmând ca plenul reunit să voteze raportul comisiilor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-25

In legatura cu acest articol...

IMAGINILE ZILEI. Orban COMITE aceeași greșeală: petrecere cu zeci de persoane. Reacția lui Florin Cîțu

PNRR va fi prezentat, miercuri, în plenul Parlamentului

Marcel Ciolacu anunță GREVĂ parlamentară: ”Cîțu și Orban vor să blocheze toată Europa!”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE