2024-04-25 01:24

Adrian Năstase: "Imaginea cu reziștii care își băgau mâna în sacii cu buletine de vot este HALUCINANTĂ"

 |  16:51
Adrian Năstase: "Imaginea cu reziștii care își băgau mâna în sacii cu buletine de vot este HALUCINANTĂ"

"Reprezentanții USR își băgau mâinile pe sub fustă democrației. Felul în care au încălcat toate regulile de competiție electorală loială va avea, sper, consecințe juridice.", a scris Adrian Năstase pe blog.

"Imaginea cu rezistii care își băgau mâinile în sacii cu buletine de vot de la sectorul 1 este halucinantă. În timp ce Iohannis ne explică periodic cum e cu statul de drept, cu „valorile și principiile”, reprezentanții USR își băgau mâinile pe sub fustă democrației. Felul în care au încălcat toate regulile de competiție electorală loială va avea, sper, consecințe juridice.", este mesajul lui Adrian Năstase, scris pe blog.

Și până la aceste alegeri au existat încercări sau fraude de un tip sau altul. Spre exemplu, modalitatea prin care Cristian Pârvulescu a amânat până după al doilea tur de scrutin din 2004 publicarea rezultatului expertizei internaționale care confirmă corectitudinea softului folosit. Sunt multe alte exemple dar parcă niciunul atât de grosolan precum cel de la sectorul 1.

Pe de altă parte, este evident că în prezent s-a depășit epoca robotului telefonic cu mesaje negative și s-a ajuns la modalități eficiente de utilizare a inteligenței artificiale, după cum s-a văzut la alegerile din SUA sau în desfășurarea referendumului pentru Brexit. Este clar că, în acest moment, se pregătesc mecanisme mult mai „sofisticate” pentru desfășurarea alegerilor din România din 2024 – locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Cu ajutorul unor „consultanți” străini sau a unor facțiuni din serviciile de informații românești.

În aceste condiții, cred că ar fi normal că mecanismul alegerilor să fie luat înapoi de la STS – un serviciu de informații – și trecut, așa cum e firesc, la Autoritatea Electorală Centrală.

Viitorul se construiește acum” a mai scris fostul premier.

Imagini şi dezvăluiri în care este implicată Clotilde Armand, primarul sectorului 1

Imaginile arată că, în ciuda faptului că a negat că a intrat în sala de sortare a voturilor, Clotilde Armand ar fi fost în respectiva sală, în sala de sortare a voturilor, în momentul în care se numărau voturile din saci.

Noile dezvăluiri vin în contextul în care Clotilde Armand a negat, într-o postare pe Facebook, că s-ar fi aflat în sala de sortare, după ce Antena 3 a publicat imagini.

Reacţia lui Clotilde Armand, după imaginile de la alegeri

"Câteva precizări pentru televiziunele care difuzează imagini cu “Clotilde cu mâna pe voturi!" și spun că eu aș fi fost în camera respectivă din sediul BES 1: ghinion! Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu. Seamănă dar nu răsare.

Un nou fake-news grosolan a apărut simultan la televiziunile abonate la bănii primăriei până să ajung eu primar (RTV & A3), sunt încercări disperate ale lui Dan Tudorache și ale avocatului acestuia de a distrage atenția de la dosarele deschise de DNA. De 9 luni se chinuie să zică că am furat voturile și nimeni nu-i crede. Pentru că Justiția nu minte.

Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Nivelul știrilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană.

Văd că s-a grăbit și președintele PSD cu concluziile. Îi dau un sfat prietenesc: Dle. Ciolacu, schimbați-vă ochelarii", a scris Clotilde Armand într-o postare pe Facebook.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE