2024-04-24 19:25

Solistul trupei italiene care a câștigat Eurovision, acuzat că s-a drogat în timpul competiției. Acesta va fi supus unui test antidrog

 |  22:00
Solistul trupei italiene care a câștigat Eurovision, acuzat că s-a drogat în timpul competiției. Acesta va fi supus unui test antidrog

Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un comportament semnalat ca fiind suspect în timpul competiţiei muzicale, au anunţat duminică organizatorii concursului, relatează AFP.

„Grupul a respins ferm acuzaţiile de consum de droguri, iar cântăreţul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în ţară", a declarat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat.

"Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU", se precizează în comunicat.

Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul în plină competiţie, sâmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume.

Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.

"Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta", a răspuns Damiano David.

Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: "Suntem pregătiţi să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns". "Suntem cu adevărat şocaţi pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am prizat niciodată cocaină", au dat ei asigurări.

Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ''garage rock'', intitulată ''Zitti e buoni'', care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.

Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE