2024-04-20 00:01

Mircea Badea, ATAC la Dana Budeanu: "Deci Big Pharma îți dă rău cu o mână..."

 |  21:22
Mircea Badea, ATAC la Dana Budeanu: "Deci Big Pharma îți dă rău cu o mână..."

Mircea Badea a comentat, în emisiunea "În gura presei", apelul făcut de Dana Budeanu pentru găsirea unei surse pentru Tocilizumab, medicamentul care este de mare ajutor în tratarea bolnavilor de COVID-19.

”M-am uitat la Dana Budeanu să mai înțeleg și eu una alta, dar am văzut ceva ce nu am înțeles. Ea a scris așa: 'Are cineva o sursă de Tocilizumab? Nu au la Balș și  sunt oameni tineri care au nevoie la ATI. Haideți să ne ajutăm'.  

Nu mai înțeleg. Inițial parcă virusul nu exista, apoi era o mascaradă, apoi spitalele erau goale, parcă totul era o minciună. Așa îmi aduc aminte din comunicările anterioare ale Danei Budeanu. Și acum ne spune că sunt oameni tineri la ATI. Păi cum așa?

De ce au ajuns la ATI? Spitalele nu mai sunt goale? Dar ce s-a schimbat între timp?! Acum Dana Budeanu nu ne mai spune că-s spitalele goale, ci că-s oameni tineri la ATI. Acum ne zice că au nevoie de Tocilizumab. M-am uitat să văd ce este Tocilizumab. Și am găsit că este făcut Roche, adică de Big Pharma. Păi parcă Big Pharma era rea. Acum e bună? Nu mai înțeleg nimic”, a spus Mircea Badea.

În urmă cu ceva vreme Mircea Badea explica, tot în emisiunea e care o realizează la Antena 3, că ”nu este pe aceeași baricadă cu Dana Budeanu” și că nu are nicio legătura cu domnia sa. ”Nu sunt în aceeași barcă cu doamna Dana Budeanu, asta sigur!”. Asta după ce a primit o mulțime de reproșuri cu privire la o postare la adresa creatoarei de modă.

Dana Budeanu distribuise o postare a Ministerului Sănătății cu privire la faptul că vaccinarea la domiciliu și în ambulatoriile de specialitatea a fost aprobată.

”S-a dat drumul la pix! Deci calmă toată lumea, ok? Calm!

PS: Când am zis eu, în martie, n-au vrut! Să fim și noi ca UK... Să fim și noi cu șefii la lume... Păi cum să fim cu Cîțu la masă cu șefii la lume?”, a scris Dana Budeanu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE