2020-12-02 11:46

Ioana și Ilie NĂSTASE, primele declarații după NUNTĂ. La 74 de ani, fostul tenismen își dorește o fetiță

 |  18:25
Ioana și Ilie NĂSTASE, primele declarații după NUNTĂ. La 74 de ani, fostul tenismen își dorește o fetiță

Ioana și Ilie Năstase au făcut primele declarații de după nunta,care a surprins întregul showbiz pentru că anunțaseră pe toată lumea că divorțează. Mai mult, cei doi isi doresc si o fetita.

”Mă simt foarte bine acum pentru că a ieșit totul așa cum mi-am dorit eu. Petrecerea a avut loc în Mamaia, la un restaurant, restrâns, alături doar de câțiva prieteni”, a spis Ioana, pentru Antena Stars.

Și pentru a lămuri puțin situația, bruneta a vorbit și despre modul în care au ajuns de la divorț, la nuntă, atunci când nimeni nu se mai aștepta la o împăcare.

”La noi e totul la modul frumos. Și divorțul dacă avea loc era tot ceva frumos, pentru că la mijloc e Ilie Năstase și nimeni nu are voie să arunce cu pietre în el. Dacă am ajuns acolo, înseamnă că lucrurile nu mai erau așa cum voiam eu. Ilie devenise un pic mai agitat, nu ne mai prea înțelegeam, vorbeam singură. Am mers de două ori să înaintez cererea de divorț și în ziua în care vorbisem cu avocata mea, eu mă aflam cu Ilie în mașină și i-am spus că merg să depun actele și atunci m-a făcut să plâng.

Mi-a spus că nu e nevoie să mai merg la avocat, că-mi oferă divorțul la notar, doar să îi împlinesc o singură dorință. Dorința de a fi mireasă și după îmi promite că mergem la notar și divorțăm. Atunci mi-au dat lacrimile”, a mai spus Ioana Năstase.

De ce a vrut Ilie să se însoare cu Ioana, dacă știa că vor divorța?

”Știu că ea nu s-a căsătorit prima dată în rochie de mireasă și că își dorea foarte mult acest lucru. După ce am cucerit-o, am renunțat la divorț”, a spus Ilie Năstase.

cei doi sunt pregătiți pentru încă o nuntă, dar și pentru încă un membru în familia lor.

”Când am mers să îmi cumpăr rochia, mi-a spus că vrea el să îmi iau două. Le-am luat și mi-a zis că atunci când o să plecăm în Turcia, să îmbrac acea rochie, să facem și a șasea nuntă. După aceea, cadou de nuntă mi-a oferit un teren, pentru căsuța mea. Nu a fost deloc ieftin, a făcut sacrificii pentru acel teren. Știa că îmi doresc foarte mult un teren la malul mării, unde să îmi fac o căsuță după sufletul meu”, a mai mărturisit soția fostului tenismen.

Iar la finalul interviului, pentru că tot au ajuns pe prima pagină în ultima vreme, Ilie a aruncat o altă bombă.

”Acum poate facem și un copil, dacă tot zice că mă iubește așa mult. Mai ales că tot îmi zice de când ne-am cunoscut că își dorește o fetiță, pentru că deja are un băiat”, a dezvăluit Năstase.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-06-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE