2020-10-21 22:05

Ce a făcut Florin Ristei cu marele premiu X FACTOR câștigat în 2013

 |  22:34
Ce a făcut Florin Ristei cu marele premiu X FACTOR câștigat în 2013

Factor Florin Ristei și-a clădit întreaga carieră cărămidă cu cărămidă, încă de la primii bani câștigați, după cum povestește juratul X Factor.

În 2013, când a urcat pe scena X Factor la insistențele prietenilor, Florin Ristei nu era complet necunoscut. ”Concursul m-a readus în atenția publicului care, probabil, începea ușor-ușor să uite perioada anilor 2000. M-au cunoscut un pic mai matur, aveam 26 ani atunci, și am avut ocazia să le arat toți pașii pe care i-am făcut pe plan profesional și care, se pare, au funcționat”, spune Ristei, care a câștigat X Factor în 2013.

Premiul obținut a fost însă reinvestit, ca de altfel, mare parte din câștigurile sale din întreaga carieră. ”Întotdeauna mare parte din câștiguri au fost reinvestite în ceva ce avea legătura cu drumul meu muzical. La 13-14 ani am reușit să cumpărăm un apartament foarte mic la București, pe care îl foloseseam când veneam la concerte, și în general tot ce produceam ajungea reinvestit în studiu și echipamente. Cu premiul de la X Factor am plătit impozit, am achitat creditul pentru apartament, și am investit în echipamente muzicale”, a mai spus Ristei.

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. Totodată, în timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE