2024-04-19 20:20

Atacatorul lui Salman Rushdie, surprins că scriitorul mai TRĂIEȘTE

 |  22:53
Atacatorul lui Salman Rushdie, surprins că scriitorul mai TRĂIEȘTE

Americanul acuzat de înjunghierea lui Salman Rushdie, Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, se declară, într-un interviu acordat tabloidului New York Post (NYP), ”surprins” de faptul că autorul ”Versetelor satanice” a supravieţuit atacului pe care l-a comis vineri în timpul unei conferinţe în statul New York, relatează AFP.

”Când am auzit că a supravieţuit, am fost surprins”, declară Hadi Matar New York Post, care precizează că l-a contactat în închisoare.

Suspectul, arestat imediat după agresiune, a pledat sâmbătă nevinovat de tentativă de omor şi urmează să compară joi în justiţie.

Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, nu a spus dacă a fost inspirat de fatwa ayatollahului Khomeiny din 1989, care îndeamnă la uciderea autorului ”Versetelor satanice”, considerate blasfemiatoare.

”Eu îl stimez pe ayatollah. Cred că este o persoană remarcabilă. Asta e tot ce-aş spune despre asta”, dă el asigurări tabloidului newyorkez, care scrie că avocaţii acestuia l-au sfţtuit să nu vorbească despre acest subiect.

Hadi Matar declară ziarului că a citit ”câteva pagini” din romanul lui Salman Rushdie.

Scriitorul britanic, în vârstă de 75 de ani, înjunghiat de aproximativ zece ori, a fost evacuat cu elicopterul către un spital şi a fost conectat pentru o scurtă perioadă de timp la un ventilator, după care starea i s-a ameliorat.

”Calea refacerii a început”, anunţa agentul acestuia duminică.

”Nu-mi place această persoană. Nu cred că e un om bun”, declară suspectul New York Post despre intelectual.

”Nu-mi place, nu-mi place deloc”, insistă el.

”Este unul care a atacat islamul”, acuză el.

Uitându-se la videoclipuri cu scriitorul, pe YouTube, a constat că este ”ipocrit”, declară el, citeaza stiripesurse.ro.

El dă asigurări că nu se află în contact cu Gardienii Revoluţiei din Iran şi că a aflat despre prezenţa lui Salman Rushdie la o conferinţă la un centru cultural, la Chautauqua, în nord-vestul statului New York, de pe Twitter.

Originar din statul New Jersey, el povesteşte tabloidului că a luat autobuzul până la Buffalo, iar apoi un Lyft - concurenţa Uber şi a taxiurilor - până la Chautauqua.

”Nu făceam nimic anume. Mă plimbam”, declară el, ”am stat afară tot timpul”.

În timp ce Salman Rushdie urca pe scena unui amfiteatru, un bărbat a sărit pe estradă şi l-a înjunghiat de mai multe ori în gât şi în abdomen.

Hadi Matar s-a întors ”schimbat” şi mult mai religios dintr-o călătorie, în 2018, în Liban, ţara de origine a familiei sale, a declarat luni mama acestuia site-ului tabloidului britanic Daily Mail.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE